89 de proiectile din timpul celui de-al doilea război mondial, descoperite în comuna Sihlea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muniţia neexplodată a fost descoperită de nişte localnici, în timp ce săpau în căutare de fier vechi pe un teren viran de pe raza satului Voetin, comuna Sihlea.

Cele 89 de proiectile explozive şi perforante, de calibre cuprinse între 20 şi 100 de milimetri, au fost ridicate de pirotehniştii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea şi transportate în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.

Deşi provin din timpul celui de-al doilea război mondial, aceste elemente pot fi încă active şi pot provoca importante pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.

De aceea, persoanelor care descoperă muniţii neexplodate specialiştii ISU Vrancea le recomandă să nu le atingă, lovească sau să le introducă în foc şi nici să nu încerce să demonteze focoasele sau alte elemente componente.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite