Un individ urmărit internațional după un omor comis în Spania a fost prins într-o comună din Dolj
0Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Mischii, județul Dolj, dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat în Spania pentru omor calificat, a fost prins de polițiști în localitatea de domiciliu.

„În cursul zilei de ieri, 29 septembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj au organizat și desfășurat o acțiune pe linia persoanelor urmărite în temeiul legii ori față de care au fost dispuse măsuri preventive. Astfel, în urma exploatării cu celeritate a unor date și informații, în comuna Mischii, polițiștii au depistat un bărbat, de 49 de ani, din comuna Mischii, urmărit la nivel internațional”, a precizat, marți, într-un comunicat, Poliția Română.
Individul are de executat 19 ani de pușcărie
Față de acesta, autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare, în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracțiunii de omor calificat, fiind condamnat la pedeapsa de 19 ani de închisoare.
„Bărbatul a fost preluat de polițiști și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a mai precizat Poliția Română.
Individul va fi prezentat Curții de Apel Craiova, în vederea emiterii mandatului de arestare.
În urmă cu câteva zile, un alt bărbat, de 25 de ani, dat în urmărire internațională pentru mai multe infracțiuni grave, printre care tentativă de omor asupra unui polițist italian, a fost capturat de polițiștii din Olt.
Tot luna aceasta, un bărbat de 34 de ani, căutat de autoritățile din Belgia pentru mai multe furturi organizate, a fost depistat de polițiștii bucureșteni. Potrivit unor surse Adevărul este vorba despre Constantin Cosmin Marius, zis „Petita”, prins la un priveghi al unui membru din gruparea „Giuleștenii”.