Tânărul care s-a înecat în Grecia sub privirile prietenilor este fiul unui primar din Dolj. „Era prima lui zi de vacanţă”

0
0
Radu Dinu FOTO / Facebook/ arhiva familiei
Radu Dinu FOTO / Facebook/ arhiva familiei

Tragedia a avut loc pe o plajă neamenajată, greu accesibilă, lângă Lefkada.  Autorităţile elene îl caută pe craiovean de trei zile.

Radu Dinu, în vârstă de 25 de ani, fiului primarului din localitatea doljeană Amărăştii de Jos, iubea sportul şi îi plăcea mult să înoate. Anul acesta, povestesc apropiaţii, abia aştepta să-şi ia concediu şi să meargă împreună cu prietenii în Grecia. A ajuns în Lefkada duminică, 10 iulie. La scurt timp, însă, s-a întâmplat nenorocirea.

Se pare că Radu a mers pe o plajă neamenajată să se bucure de apă. Nu a contat că erau valuri, credea că le poate stăpâni. La un moment dat, a simţit că nu mai are putere şi a început să strige după ajutor. Unul dintre prieteni a încercat să-l salveze, dar nu a reuşit. 

„Marea era extrem de agitată, au sărit în apă şi câţiva turişti, dar au renunţat repede pentru că le-a fost frică", povesteşte unul dintre prieteni.

Radu nu a mai ieşit la suprafaţă. Disperaţi, prietenii au alertat autorităţile elene. Paza de coastă din Lefkada a ajuns în zonă cu o şalupă şi scafandri, dar au abandonat căutările duminică seara, imediat după ce s-a lăsat întunericul. Le-au reluat în următoarele două zile, dar toate eforturile au fost în zadar. Radu Dinu nu a fost găsit.

„Era prima lui zi de vacanţă. Suntem distruşi. Sperăm într-o minune. Era un băiat extraordinar, respectuos şi vesel. Iubea sportul, participa la competiţii, avea mulţi prieteni. Nu ne vine să credem...", a declarat o prietenă de familie.

Primarul comunei Amărăştii de Jos şi soţia sunt în continuare în Grecia şi aşteaptă veşti de la autorităţile elene care continuă căutările. Până la transmiterea acestor informaţii, Radu Dinu nu fusese găsit.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Atac asupra unei familii din Dolj. Trei maşini au fost distruse, iar o femeie cu copil mic în braţe a fost lovită

Deconspiraţi: Cine erau şi cu ce se ocupau de fapt „diplomaţii” ruşi expulzaţi din Belgia

Craiova


Ultimele știri
Cele mai citite