UPDATE Arhiepiscopia Tomisului pregăteşte 200.000 de sticle cu agheasmă pentru Bobotează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credincioşii dau omână de ajutor la etichetarea sticlelor        FOTO: Arhiepiscopia Tomisului
Credincioşii dau omână de ajutor la etichetarea sticlelor        FOTO: Arhiepiscopia Tomisului

În Palatul Arhiepiscopiei Tomisului a început operaţiunea de etichetare a sticlelor. Imediat după slujba de sfinţire a apei, acestea vor fi umplute cu agheasmă mare.

UPDATE: Arhiepiscopul Tomisului a anunţat vineri, 3 ianuarie, că şi anul acesta vor fi îmbuteliate cu agheasmă mare 200.000 de sticle.

Zeci de credincioşi dau o mână de ajutor preoţilor din Arhiepiscopia Tomisului pentru etichetarea sticlelor ce vor fi umplute cu agheasmă mare. Anul acesta, la malul mării, vor fi pregătite 150.000 de sticle cu agheasmă.

Imediat după slujba de Bobotează de luni, 6 ianuarie, aceste sticle vor fi împărţite credincioşilor prezenţi pe faleza Cazinoului din Constanţa.

Operaţiunea de etichetare a celor 150.000 de sticle se desfăşoară în palatul Arhiepiscopal, de lângă Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

În dimineaţa zilei de duminică, 5 ianuarie, Arhiepiscopul Tomisului va face Sfinţirea Mare a Apei în mai multe butoaie în faţa Catedralei din Constanţa. Apa sfinţită va fi apoi îmbuteliată în cele 150.000 de sticle. Toată operaţiunea trebuie să se termine până în ziua Botezului Domnului, cînd cu aceste sticle se va forma o cruce a Sfântului Andrei, în faţa Cazinoului din Constanţa.

Tot atunci, vor fi aruncare în valuri 3 cruci, iar curajoşii se vor arunca în apă pentru a le prinde. Se spune că cine prinde crucea de Bobotează are noroc tot anul.

Pregătiri pentru Bobotează în Arhiepiscopia Tomisului FOTO Arhiepiscopia Tomisului

Slujba Aghesmei Mari

Iniţial slujba Aghesmei Mari se făcea în Ierusalim, unde se păstra amintirea Botezului Mântuitorului. De aici s-a răspândit în Antiohia, Constantinopol şi Asia Mică. Vorbind despre importanţa Bobotezei, Sf. Simeon al Tesalonicului apreciază că, în această zi, nu se face doar reînnoirea Botezului Domnului, ci şi a Harului primit de fiecare dintre noi la Botez.

Slujba Aghesmei Mari este mai dezvoltată şi mai solemnă decât la Agheasma mică, iar cântările şi rugăciunile din cursul ei pomenesc şi proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului în apele Iordanului.

Elementul central este o mare şi frumoasă rugăciune de sfinţire a apei, adresată Sfintei Treimi („Treime mai presus de fire...”), alcătuire a Patriarhului Sofronie al Ierusalimului, pe la anii 634-638. Rugăciunea conţine o dublă invocare întreită a Duhului Sfânt (de 2 ori câte 3), pentru a se sfinţi apa.

În acest fel preînchipuim coborârea în Iordan a celor două firi ale Mântuitorului (Dumnezeu şi Om) precum şi arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului.

La finalul slujbei preotul slujitor afundă de trei ori crucea şi busuiocul în apă cântând troparul praznicului: „În Iordan botezându-te, Tu, Doamne ...”

Agheasma Mare (Apa sfinţită de Bobotează)

Teologii de la Arhiepiscopia Tomisului arată că termenul „agheasmă” înseamnă deopotrivă atât lucrarea de sfinţire a apei, cât şi însăşi apa sfinţită. Agheasma de la Bobotează este denumită Mare deoarece are o putere deosebită. Efectele sunt arătate chiar de textul rugăciunii:

„Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Că toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...”.

De aceea, Agheasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust, ca şi atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti.

În casele credincioşilor, Agheasma se păstrează la loc de cinste, în sticle curate. Se poate bea pe nemâncate în fiecare zi, până pe 14 ianuarie, când este Odovania praznicului Bobotezei. Ea se mai poate bea în zile de post mai aspru sau la unele sărbători, cu binecuvântarea preotului duhovnic, după Spovedanie. Anafura se ia după Agheasma Mare.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Diplomat, despre Bobotează: „Orice putere care ţine oamenii în starea de barbarie şi o exploatează pentru a se întări merită să dispară“

VIDEO Cum s-a văzut Boboteaza la Constanţa din înaltul cerului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite