Traficanţi de droguri, prinşi în flagrant lângă un liceu din Constanţa
0
Doi tineri constănţeni au fost surprinşi în flagrant de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul Antidrog, în timp ce încercau să vândă droguri, în apropierea unui liceu din judeţul Constanţa.
BodyLa data de 20 noiembrie , poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa i-au surprins în flagrant pe Mugurel D. (26 de ani) din oraşul Techirghiol şi pe Cristian R. (21 de ani) din oraşul Ovidiu.
Cei doi aveau în autoturismul cu care se deplasau 60 de pliculeţe ce conţineau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Ei intenţionau sa vândă pliculeţele consumatorilor, cu sume cuprinse între 10 – 15 lei/plic.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul Antidrog şi procurori D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Constanţa.
Traficanţii au dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.