Revelion în Piața Ovidiu din Constanța. Ce artiști vor urca pe scenă

0
Publicat:

La Constanța, Primăria organizează Revelionul în Piața Ovidiu. Pe scenă vor urca artiști renumiți, iar la miezul nopții va fi un spectacol pirotehnic.

Revelion FOTO Călin Gavrilaș
Revelion FOTO Călin Gavrilaș

Pe 31 decembrie, începând cu ora 21.00, Piața Ovidiu va deveni centrul distracției. Alexandra Stan, Dirty Nano, Pascal Junior și Robert Georgescu & White sunt cei care vor urca pe scenă și vor crea un spectacol electrizant.

Concertele vor fi însoțite toată noaptea de un show deosebit de lasere, iar la miezul nopții, organizatorii anunță focuri de artificii, care vor fi lansate de pe Digul Farului Verde din Portul Turistic Tomis. Mai mult, efectele pirotehnice vor fi sincronizate cu o coloană muzicală personalizată.

Pentru a veni în sprijinul celor care vor să petreacă noaptea dintre ani în Piața Ovidiu, programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit.

Liniile 44, 51,48, 101 și 42 vor circula în program 21.00- 02.00, având cap de linie Poarta 1. Intervalul de succedare a autobuzelor va fi de 30 de minute pentru 44, 48, 101 și 42 și de 25 de minute pentru linia 51.

Pentru linia 101, capul de linie va fi intersecția străzii Cumpenei cu bulevardul Aurel Vlaicu.

Suplimentar, va circula și linia 5-40 pe traseul normal, având un interval de succedare de 30 de minute, tot în programul 21.00-02.00.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Constanța.

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri