Primarul din Vama Veche, supărat pe alocarea bugetară: „Premierul Florin Cîţu să meargă să-şi petreacă o noapte la Ciocârlia sau Aliman“
0Primarul satelor 2 Mai şi Vama Veche îi recomandă premierului Florin Cîţu să meargă în vacanţă la Ciocârlia sau Aliman, supărat fiind pe alocarea bugetară din judeţ.
Daniel Georgescu, primarul PSD al comunei Limanu, care cuprinde satele 2 Mai, Vama Veche, Limanu şi Hagieni, consideră alocarea bugetară o „răzbunare politică“, un „decont electoral“. El îl trimite pe premierul Florin Cîţu să viziteze comunele Ciocârlia sau Aliman, care au primit mai mulţi bani de la conducerea liberală a judeţului. Prim-ministrul îşi exprimase public dorinţa de a merge pentru o noapte, după ridicarea restricţiilor, la Vama Veche.
„25.000 lei! Este suma derizorie alocată comunei Limanu de către Consiliul Judeţean Constanţa!
Practic, pentru dezvoltarea unei comunităti cu patru sate (Limanu, 2 Mai, Vama Veche, Hagieni), peste 7.000 de locuitori şi implicit cu cheltuieli publice semnificative, conducerea acestui judeţ a considerat că două salarii de preşedinte de Consiliu Judeţean sunt arhisuficiente!
Este aceasta o Românie normală? Este asta o dovadă de guvernare corectă sau management profesionist? Nu! Nicidecum!
Suntem conştienţi că este doar o răfuială politică, o metodă din vremuri de tristă amintire, folosită doar de oameni cu caractere îndoielnice atunci când vor să demonstreze o poziţie de forţă!
Alocarea bugetară demonstrează clar că toate primăriile PNL au primit sume considerabile, indiferent de dimensiunea localităţilor sau programele aflate în derulare. În schimb, administraţiile PSD au fost pedepsite, sumele primite fiind derizorii. Cum spuneam, o comună intreagă a primit pentru dezvoltare echivalentul a două salarii încasate de şeful judeţului!
Nu o să înţeleg niciodată de ce, pentru anumite personaje, orgoliul politic este mai puternic decât interesul unei comunităti. Dar, cu asemenea dovezi de management "performant", PNL demonstrează clar cine a rămas repetent la fair-play.
Oamenii înţeleg mult mai bine realitatea de zi cu zi decât se crede din birourile Consiliului Judeţean Constanţa. Şi vor taxa această lipsă de respect la adresa lor. Veţi ajunge să decontaţi rezultatele acestor răfuieli, cu vârf şi-ndesat!
Un trai decent nu trebuie condiţionat de sigle de partid! Contează prioritătile unei comunităţi, nevoile oamenilor şi un management public corect şi eficient! Dar, discutăm despre principii pe care managerii PNL fie le-au uitat din momentul în care au preluat conducerea judeţului, fie nu le-au cunoscut niciodată.
Avem viziuni diferite şi acest lucru este evident!
Prin urmare, cu tot respectul, îi recomand domnului premier, Florin Cîţu, să abandoneze ideea de a petrece o noapte în Vama Veche şi să se reorienteze în această vară spre Ciocârlia sau Aliman. Sunt localităţi care îşi permit pâine şi sare din banii publici!
În plus, domnul Premier va avea astfel şi ocazia să cerceteze, în amănunt, programele ambiţioase de dezvoltare ale acestor localităţi, premiate de managerii PNL Constanţa cu alocări financiare record!“, a transmis într-un comunicat de presă Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.
Pe aceeaşi temă: