Nouă copii au fost răniţi. Microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier
0Nouă copii au fost răniţi după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier, luni dimineaţă, în centrul oraşului.
Incidentul a avut loc la intersecţia străzilor Ştefan Mihăileanu cu Tudor Vladimirescu, din Constanţa, anunţă ISU Constanţa.
Microbuzul în care se aflau copiii s-a ciocnit de un autoturism marca Volkswagen. Apelul a fost dat la ora 7.54.
În urma impactului, nouă copii au fost răniţi: şase dintre ei au avut traumatisme minore şi trei au fost duşi la spital pentru a li se face investigaţii amănunţite. Copiii au vârste cuprinse între 3 şi 15 ani.
Alţi doi adulţi au fost transportaţi la unitatea medicală.
La faţa locului au fost patru ambulanţe., echipajele acordând primele îngrijiri medicale, anunţă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa.
Microbuzul şcolar era condus de S.N., de 63 de ani, din Constanţa. El mergea pe str. Tudor Vladimirescu, dinspre bulevardul Mamaia către str. Avram Iancu. Ajungând la intersecţia cu str. St. Mihăileanu nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier ,,Oprire” şi a pătruns în intersecţie unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de S.E., de 37 de ani, din Constanţa.
Pe aceeaşi temă:
Grav accident în Mamaia. O motocicletă şi o macara au luat foc după ce s-au ciocnit în mers
FOTO Vacanţă distrusă pentru cinci familii, la Mamaia. O şoferiţă a provocat un accident în lanţ