Maraton de vaccinare anti-COVID şi de testare pentru virusul hepatic C
0Pe promenadă Cazinoului se deschide sâmbătă, 15 mai, un centru vaccinare anti-COVID şi de testare pentru virusul hepatic C.
Asociaţia Română pentru Boli Hepatice (Romanian Association for Liver Diseases – RoALD), în parteneriat cu Clinică de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” din Constanţa, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH) şi Grupul Gastro al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF), cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, Consiliului Judeţean Constanţa şi Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa lansează un proiect de microeliminare a hepatitei virale C asociat cu o campanie de vaccinare anti-COVID ad-hoc, pe promenada Cazinoului din Constanţa, în data de 15 mai 2021, cu ocazia European Testing Week - May 2021.
Iniţiată în urmă cu 8 ani, în 2013, European Testing Week are că scop informarea şi educarea publicului asupra beneficiilor testării, susţinerea dialogului între toţi partenerii interesaţi în prevenţie şi diagnostic precoce.
Unul dintre obiectivele principale ale campaniei în anii precedenţi a fost creşterea gradului de conştientizare asupra prezenţei şi impactului infecţiilor virale C, B şi HIV şi reducerea proporţiei cazurilor diagnosticate tardiv, în stadii avansate.
Evenimentul se va desfăşura concomitent cu lucrările Congresului Naţional de Gastroenterologie şi Hepatologie (CNGH) din România, manifestare anuală ce reuneşte cele mai importante personalităţi în domeniu din ţară şi străînătate, organizată anul acesta în manieră hibridă, în perioada 13-15 mai, în staţiunea Mamaia.
Prin această campanie, RoALD îşi propune să vină în sprijinul pacienţilor cu hepatită C încă nediagnosticaţi, diminuând astfel povara pe care această afecţiune o reprezintă pentru pacienţi şi societate, prin testare-diagnostic-tratament antiviral-vindecare. Testarea se va realiza cu teste rapide de diagnostic, atât testele cât şi materialele consumabile şi de protecţie necesare fiind asigurate gratuit de către RoALD.
Campania VENI, VIDI, VICI face posibilă prevenirea a două boli virale care au afectat milioane de oameni: hepatita C şi COVID-19:
Citeşte şi:
Pescar dispărut în apele Dunării. Salvatorii ISU au început căutările