Jurnalista Mihaela Călinescu, grav bolnavă de cancer. Împreună cu soţul ei, compozitorul Dani Constantin, ea a scris un cunoscut cântec de Sărbători
0Jurnalista TVR Mihaela Călinescu este grav bolnavă de cancer, iar colegii fac un apel public pentru sprijinirea celei care a derulat campanii umanitare la televiziunea publică. Mihaela este soţia cunoscutului compozitor Dani Constantin, cu care a creat unul dintre cele mai frumoase cântece de Crăciun: ‘Dacă-n fiecare zi/ Crăciunul ar veni...’.
Iuliana Tudor, vedeta TVR, a postat câteva rânduri îndemnându-şi fanii să sară în ajutorul unui om care a făcut mult bine:
„Mihaela Călinescu este colega mea. Un om frumos, care a făcut mult bine oamenilor, implicându-se ca jurnalist în nenumărate campanii umanitare. De data aceasta, ea este cea care are nevoie de ajutorul nostru al tuturor.
Mihaela se află acum într-un moment dramatic al vieţii ei, în care se luptă cu cancerul şi în acelaşi timp cu o paralizie survenită de curând. Este mai mult decât urgentă internarea ei într-o clinică oncologică, unde să i se poată asigura un tratament integrativ.
Să-i arătăm şi să-i demonstrăm că în fiecare din noi există scânteia Dumnezeiască - SUFLETUL! Puteţi face donaţii în contul de mai jos! Mihaela, nu eşti singură!
RAIFFEISEN BANK - Agenţia DOROBANŢI
Cont IBAN RO35 RZBR 0000 0600 1704 9938“

Apelul compozitorului Dani Constantin, soţul Mihaelei
Soţul Mihaelei, compozitorul Dani Constantin (foto sus), încearcă toate soluţiile pentru salvarea ei.
„Dragă Iuliana, 'Ce bucurie ar fi' s-o ajutăm şi s-o salvăm pe Mihaela! Îţi mulţumesc pentru gestul de a te implica sufleteşte şi nu numai... în salvarea vieţii Mihaelei. E foarte important să vina alături de tine cât mai multe organizaţii, precum Crucea Roşie, Medici Fără Frontiere etc. Chiar e nevoie de sprijin internaţional pentru a o putea ajuta, ACUM, pe Mihaela, pentru că, la ora actuală, în România NU EXISTĂ O SECŢIE ONCOLOGICA care să ofere INTERNARE DE LUNGĂ DURATĂ şi care să asigure, totodată, TRATAMENT INTEGRATIV! Incredibil, dar adevărat!
Trebuie spus că suferinţa Mihaelei este urmarea unui ŞOC EMOŢIONAL!
Iuliana, ai pomenit de campaniile umanitare la care a contribuit şi prin care a ajutat pe mulţi. Aş puncta aici campania 'Dăruind, Vei Dobândi“. A scris chiar versurile atât de inspirate şi minunate ale colindului 'Ce bucurie ar fi', colind care a însoţit respectiva campanie, colind care, în timp, a devenit un şlagăr pe buzele românilor de toate vârstele. Cu siguranţă, citirea lor va readuce în inimă şi-n sufletul nostru spiritul magic al Crăciunului.
'Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, Ce bucurie ar fi! Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, Mai buni poate am fi, Ce bucurie ar fi!”.
Se întâmplă pe vieţile oamenilor, ca în România, în clinicile de oncologie unde este asigurată internarea de lungă durată, oncologii nu acceptă tratamente integrative. Ei respectă, strict, doar nişte 'ghiduri' alopate, anulând, astfel, şanse reale de supravieţuire ale bolnavului neoplazic, chiar dacă este demonstrată, cu argumente şi dovezi ştiinţifice, o sensibilitate reală a celulelor tumorale la substanţe naturale! De necrezut!“, a comentat el pe pagina Iulianei Tudor.
„A trăit un şoc emoţional“
Scriitoarea Maria Timuc a scris la rândul ei: „Mihaela Călinescu, autoarea versurilor ‘Dacă-n fiecare zi/ Crăciunul ar veni...’ are nevoie urgent de ajutor“.
„Mihaela Călinescu, autoarea minunatelor versuri ale cântecului ”Dacă-n fiecare zi/ Crăciunul ar veni...”, s-a îmbolnăvit de cancer la sân. Şocul emoţional, pe care l-a trăit când a fost disponibilizată după închiderea postului TVR Cultural, i-a zdruncinat sufletul iremediabil. Ironia sorţii este că ea a ajutat o mulţime de oameni prin campaniile umanitare pe care le-a derulat la TVR.
Ca o ‘compensaţie ironică’ a sorţii, parcă chiar dincolo de legea divină sau de ceea ce ne aşteptăm cu toţii să se întâmple atunci când îi ajutăm şi-i iubim pe cei din jurul nostru, Mihaela s-a trezit bolnavă de cancer, fără asigurare medicală, fără bani şi fără mijloacele necesare pentru a se trata.
În ultimii ani viaţa a devenit pentru ea o luptă cruntă, dureroasă şi frustrantă pentru a supravieţui într-o lume căreia atât de frumos i-a cântat despre bunătate şi despre nevoia de a rămâne buni zi de zi, nu doar în zilele de Crăciun. În ultimul an de zile lupta ei cu boala a fost tot mai aprigă.
Ajutorul financiar pentru Mihaela este foarte urgent. De asemenea, dacă cineva poate găsi mijloace de publicare a situaţiei sale, aşa încât tot mai mulţi oameni să o poată sprijini, mulţumesc în numele Mihaelei şi al familiei sale.
Distribuiţi, vă rog, prin orice mijloace disponibile, situaţia Mihaelei şi contul de mai jos.
Domnul să o binecuvânteze pe Mihaela şi pe noi toţi!
Puteţi dona orice sumă, cât de mică ar fi ea, aici:
RAIFFEISEN BANK - Agenţia DOROBANŢI Cont IBAN RO35 RZBR 0000 0600 1704 9938
Citiţi mai multe despre Mihaela Călinescu şi povestea ei pe blog
https://mariatimuc.blogspot.ro/“.
Cântecul creat de Mihaela Călinescu şi soţul ei, compozitorul Dani Constantin, face parte din repertoriul Coralei Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, declarat cel mai bun cor bărbătesc din lume în urma competiţiilor muzicale internaţionale.
Pe aceeaşi temă:
VIDEO Cântece româneşti de Sărbători interpretate de cel mai bun cor bărbătesc din lume