Înghesuială la Bursa locurilor de muncă: 1.300 de constănţeni şi-au căutat de lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bursa generală a locurilor de muncă
Bursa generală a locurilor de muncă

O mie de constănţeni şi-au căutat de lucru la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată vineri de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) din Constanţa. Alte 300 au fost la Bursa similară de la Eforie. Participarea este mai numeroasă decât la precedentele burse.

La Constanţa, bursa s-a desfăşurat în Campusul Universităţii Ovidius. Aici au participat 42 de agenţi economici, ce au oferit în total 855 de locuri de muncă. Dintre cele 1.000 de persoane venite să-şi caute un loc de muncă, 570 au fost selectate în vederea încadrării în muncă. Dintre acestea, 123 de persoane au fost angajate pe loc: 117 sunt absolvenţi cu studii medii, iar 6 - cu studii superioare.

La Eforie Nord, bursa a avut loc la Hotel Club Dunărea. Au participat 25 de agenţi economici, numărul total al locurilor de munca oferite fiind de 567, adică aproape fublu faţă de numărul celor veniţi să-şi caute de lucru: 300. Au fost selectate în vederea încadrării în muncă 200 persoane, iar 53 de persoane dintre acestea, toate cu studii medii, au fost angajate pe loc.

Cei mai mulţi dintre cei încadraţi pe loc şi-au găsit de lucru în domeniul turistic: cameristă hotel – 20, îngrijitor spaţii hoteliere – 14, ospătar – 12, bucătar – 12, ajutor ospătar – 10. Alte persoane au fost angajaţi astfel:  agent de securitate – 9, sudor – 8, agent de asigurare – 7, tubulator naval – 7, consilier financiar bancar – 5, lăcătuş construcţii metalice şi navale – 5, agent curăţenie clădire – 5, dulgher – 3, inginer construcţii civile – 3, paznic – 3, şofer de autoturisme – 3, manipulant mărfuri – 2, confecţioner din aluminiu şi PVC – 2, barman – 1, agent vânzări – 1, inginer mecanic – 1, inginer sistem de securitate – 1, zidar – 1, asistent manager – 1, stivuitorist -1, gestionar depozit -1, electrician de întreţinere şi reparaţii – 1, tehnician sudură – 1.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite