Fotbalist arestat preventiv, după ce a lovit mortal un pieton și a fugit de la fața locului. Sportivul era băut și drogat

0
0
Publicat:

Un fotbalist este acuzat că a provocat un accident rutier mortal în noaptea de 10 spre 11 august, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța. Bărbatul de 28 de ani a fugit de la locul faptei, însă a fost găsit și dus la audieri. Marți, 12 august, el a fost arestat preventiv. 

Sportivul a fugit de la fața locului. FOTO: Focuspress.ro
Sportivul a fugit de la fața locului. FOTO: Focuspress.ro

Alex Florin Macarencu este jucător al echipei AS Unirea Topraisar, din Liga a 5-a de fotbal. El se afla la volan sub influența alcoolului și a substanțelor interzise, când a lovit mortal un pieton de 57 de ani, apoi a părăsit locul faptei. Victima a murit la scurt timp.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, șoferul a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Topraisar, relatează presa locală. Sportivul a fost ulterior găsit și dus la audieri.

Potrivit IPJ Constanța, testele de laborator au indicat o alcoolemie de 3,82 mg/l alcool pur în sânge și prezența mai multor substanțe psihoactive.

Alex Florin Macarencu a fost arestat preventiv marți, 12 august, după prezentarea lui la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

„În prezent, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, se mai arată în comunciatul IPJ Constanța.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite