Momente cumplite pentru o familie de români, implicată într-un accident în Austria: un copil a murit, iar alți trei membri au ajuns la spital
0O familie de români a fost implicată într-un grav accident rutier, în Austria. În urma impactului violent, un copil de 8 ani a murit, iar alți trei membri ai familiei au ajuns la spital.

Accidentul s-a produs în jurul orei 21:20, pe drumul național B49, în apropierea podului peste Dunăre. La volanul mașinii era un bărbat român, de 40 de ani, cu reședința în Norvegia. În autoturism se aflau și cei trei copii ai săi, cu vârste de 8, 11 și 15 ani.
Românul intenționa să vireze la stânga, de pe B49 pe drumul L8, însă, din motive încă neclare, nu a observat mașina care venea din sens opus, condusă de o tânără.
În urma impactului violent, băiatul de 8 ani a rămas încarcerat, în timp ce tatăl și ceilalți doi copii au reușit să iasă singuri din mașină.
Din păcate, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de pe ambulanță și ale echipajului elicopterului de salvare, viața băiatului nu a mai putut fi salvată. Medicii au declarat decesul la fața locului, potrivit Știri Diaspora.
Tatăl și ceilalți doi copii au fost răniți, la fel și șoferița de 21 de ani. Toți au fost transportați de urgență la spitale din Viena și Eisenstadt.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.