Fenomen rar pe A2 şi A4: ploaie îngheţată. Drumarii au împrăştiat material antiderapant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A plouat cu gheaţă în noaptea de sâmbătă spre duminică, în judeţul Constanţa. Drumarii au împrăştiat material antiderapant acolo unde situaţia a impus-o.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri Constanţa au acţionat cu material antiderapant pe A2 şi A4, acolo unde a plouat cu gheaţă.

Ploaia îngheţată se formează atunci când apa întâlneşte o suprafaţă rece şi îngheaţă instantaneu. Acest fenomen s-a semnalat şi în ultimii ani, pe litoral. 

Poliţia recomandă şoferilor să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să adapteze în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile de drum, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, să nu efectueze depăşiri riscante şi să nu frâneze sau să vireze brusc, utilizând, cu precădere, frâna de motor.

În oraşul Constanţa, în cursul dimineţii, 9 sărăriţe au început acţiunea de împrăştiere a materialului antiderapant pe străzile principale şi secundare din municipiul Constanţa, pornind din următoarele intersecţii: Poarta 1, bd. Ferdinand – bd. Tomis, bd. Mamaia - Pescărie, bd. Lăpuşneanu - bd. Aurel Vlaicu, str. Suceava - Boema, bd. I.C. Brătianu, şos. Mangaliei – bd. 1 Mai, bd. I.C. Brătianu-Cora, bd. Aurel Vlaicu – Pod Cumpenei.

Totodată, se continuă acţiunea de îndepărtare a zăpezii din zonele platformelor de gunoi pentru a facilita accesul utilajelor care ridică deşeurile.

În spaţiul pentru persoanele fără adăpost amenajat în Clubul pentru pensionari din şoseaua Mangaliei, nr. 86A, au fost cazate 30 de persoane.

Constănţenii, agenţii economici şi asociaţiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanţa – 0241/550055;

Dispecerat Serviciul Gestionare Spaţii Verzi – 0722545366/ 0241/488171;

Dispecerat Direcţia Generală Poliţia Locală  – 0241/484205;

Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă - 0799606189.

Precipitaţii mixte şi local polei în Bucureşti şi pe drumuri din 9 judeţe. Două drumuri judeţene sunt încă închise, iar 13 trenuri sunt anulate
Precipitaţii mixte şi local polei în Bucureşti şi pe drumuri din 9 judeţe. Două drumuri judeţene sunt încă închise, iar 13 trenuri sunt anulate

Vă mai recomandăm:

Revolta miilor de români complet izolaţi de îngheţ în Delta Dunării: „Vedem primii soarele şi ultimii dreptatea“

1880, anul în care Dunărea a îngheţat 101 zile. Cum petreceau de Bobotează creştinii şi musulmanii

EXCLUSIV Militarul ISU care a ajutat o femeie să nască în şenilată: „A fost o onoare şi o bucurie pentru noi“

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite