Elevii şi-au câştigat în instanţă dreptul la transport gratuit. Asociaţia Elevilor, pregătită să ceară arestarea preventivă a preşedintelui CJ Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul elevilor pentru transport gratuit - arhiv[ foto
Protestul elevilor pentru transport gratuit - arhiv[ foto

Tribunalul Constanţa a decis că suspende articolul din Hotărârea votată de consilierii judeţeni prin care elevilor nu li se asigura transport judeţean gratuit dacă CJ Constanţa nu primea banii de la bugetul de stat.

Conform articolului 3, alineatul 1, din Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 20/2021 „Decontarea cheltuielilor în vederea asigurării gratuităţii la serviciul de transport rutier judeţean pentru elevii din învăţământul preuniversitar pe tot parcursul anului calendaristic se va face numai după asigurarea fondurilor necesare de la bugetul de stat, conform art. 84 din Legea 1/2011”. 

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis vineri, 10 septembrie, însă că se „suspendă executarea art. 3 alin.1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 20/2021 şi a dispoziţiilor asemănătoare din anexele actului administrativ.” Sentinţa nu este definitivă, dar este executorie.

„Mihai Lupu (preşedintele CJ Constanţa n.red.), bătut în instanţă de elevi! Instanţa a decis suspendarea HCJ 20/2021, hotărâre ce restricţiona accesul elevilor la transportul judeţean gratuit de acordarea unor sume de la bugetul de stat. Astfel, scuzele lui Mihai Lupu cu privire la faptul că nu a primit bani devin irelevante în faţa legii. 

Solicităm încheierea de urgenţă a contractelor de serviciu public şi rectificarea bugetului în vederea asigurării transportului gratuit al elevilor. Dacă elevii vor fi nevoiţi să îşi plătească luni transportul, AEC va solicita arestarea preventivă a lui Mihai Lupu”, spun cei din Asociaţia Elevilor din Constanţa. 

Consiliul Judeţean Constanţa nu a transmis deocamdată niciun punct de vedere referitor la sentinţa de astăzi a magistraţilor.

Citeşte şi: 

Judeţul Constanţa. Doar 53% dintre cadrele didactice s-au vaccinat împotriva COVID-19

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite