Cum a ajuns Mamaia Cenuşăreasa litoralului. Nu mai are nici măcar turişti de weekend. „Nici localnicii nu mai vin“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plajă pustie FOTO MARIANA IANCU
Plajă pustie FOTO MARIANA IANCU

În ultimii ani, staţiunea Mamaia a supravieţuit doar din turismul de weekend, însă principiul după care s-au ghidat agenţii economici „lasă că merge şi aşa“ nu mai funcţionează din acest an. Cândva perlă a litoralului românesc, Mamaia este acum abandonată de turişti, de investitori şi de autorităţi.

În mijloc de sezon estival, în weekend, Mamaia e aproape pustie. Pe nisipul din zona Cazino a crescut iarbă, semn că nimeni n-a mai călcat din sezonul trecut. Zona de la marginea plajei a devenit coş de gunoi şi aici sunt aruncate obiecte de mobilier stricat şi gunoi menajer. Toate magazinele au lacăt pe uşă, iar geamurile protejate în toamna anului trecut cu bucăţi mari de placaj întâmpină trecătorii şi în plin sezon estival.

Terasele din piaţetă, de vânzare

La piaţeta Cazino, doar câţiva trecători mai animă peisajul. Din terasele situate de-o parte şi de alta, mai sunt deschise doar două-trei, restul au postat afişe de vânzare sau de închiriere. Singurele terase care se încăpăţânează să supravieţuiască au scaunele goale, deşi ofertele de 20% discount sunt la tot pasul. „Foarte puţini turişti“, „O să închidem şi noi“, „Mamaia moare“, sunt cuvintele pe buzele tuturor vânzătorilor din centrul staţiunii Mamaia. Pe de altă parte preţurile continuă să fie foarte mari: un corn costă 8 lei, o îngheţată la tonetă 10 lei, un colac secuiesc 20 de lei, trei mici şi o chiflă 22 de lei, o clătită 25 lei. Nici fructele nu fac notă discordantă: un kilogram de pere sau caise se vinde cu 20 de lei, iar strugurii cu 25 de lei.  

O vânzătoare de chilipiruri de la căsuţele de lemn ridicate lângă curtea Palatului Regal se plânge, la rândul ei, de numărul mic de clienţi: „Nu mai vin turişti. S-au speriat şi de preţuri şi de construcţiile de pe malul Lacului Siutghiol. Numai că niciun proprietar de hotel nu-şi face vacanţa aici, la Mamaia, ci în străinătate“, spune femeia.

IMAGINI CU MAMAIA PUSTIE 

Cum arată staţiunea Mamaia în mijlocul sezonului FOTO MI

Terase închise în zona piaţetei Cazino

Nostalgicii, singurii turişti

La Mamaia mai vin doar nostalgicii. „Nu ne permitem nici noi, localnicii, să mai venim, din cauza preţurilor şi a taxelor mari de parcare“, spune un bărbat între două vârste, care duminică la prânz era în tranzit prin Mamaia, în drum spre Năvodari. O doamnă din Bucureşti vine din tinereţe la Mamaia. Acum, este însoţită de fiica sa cu handicap. „Ne-a plăcut Mamaia mereu. Este plaja întinsă, dar degeaba. Păi trebuie să vină mii de oameni ca să se umple tot nisipul“, spune femeia. 

Un bătrân care a venit cu soţia lui să facă o baie duminică dimineaţa spune că nu-l deranjează lăţimea mare a plajei: „Domnule, eu vin să fac o baie, nu să mă plimb între cearceaf şi bar ca să iau bere şi să mă deranjeze că s-a mărit plaja“, explică el.

Proprietar de hotel: „Îi rad pe cei din Bucureşti“

Constantin Dumitraşcu, fost şef al Agenţiei de Turism Mamaia, este de părere că Mamaia nu mai este staţiune, ci cartierul de nord-est al Constanţei. Din punctul său de vedere, problemele au început în anii 2000, când hotelierii au ales să se bazeze pe turiştii de weekend. „Am avut o discuţie cu doi proprietari de hoteluri şi le-am propus să le aduc nordici şi ştiţi ce mi-au răspuns? «Să ştii că eu nu ţin hotelul deschis pentru 50 de nordici, eu îi prefer pe cei de weekend. Deschid hotelul vineri de dimineaţă şi îl închid luni. Îmi acopăr cheltuielile pentru că îi rad pe cei din Bucureşti». Dar iată că nu merge totul la infinit“, mărturiseşte el, care spune că era de aşteptat să se întâmple asta din moment ce hotelierii au preţuri mai ridicate pentru sfârşitul de săptămână, semn că se bazează mult pe acest profit. 

Cum arată staţiunea Mamaia în mijlocul sezonului FOTO MI

Vegetaţie pe plajă 

Concesia primarului Vergil Chiţac 

În plină criză, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, continuă să perceapă taxe de parcare în Mamaia, de patru lei ora, pe timpul zilei, în condiţiile în care în nicio altă staţiune nu se mai iau bani de la turişti pentru a ocupa spaţiul public. Într-adevăr, dacă în anii trecuţi cu greu găseai un loc de parcare în centrul staţiunii Mamaia, acum, acestea sunt aproape goale. Singura concesie anunţată de edilul Constanţei va fi amendarea regulamentului parcărilor astfel încât să nu se mai plătească taxă pe timpul nopţii, decizie care se va discuta în următoarea şedinţă de Consiliu Local. 

Cum arată staţiunea Mamaia în mijlocul sezonului FOTO MI

Parcări goale

Turiştii preferă muntele. Sinaia, plină ca înainte de pandemie

În timp ce hotelierii de la malul mării se plâng de lipsa turiştilor, staţiunile de pe Valea Prahovei au revenit la agitaţia din vremurile bune, când trebuia să-ţi faci rezervare la restaurant pentru a putea lua cina în localurile renumite din Sinaia. După doi ani de restricţii drastice, când numărul vizitatorilor a scăzut la 30% faţă de 2019, la Castelul Peleş din Sinaia sunt cozi uriaşe de turişti care vor să intre să viziteze comorile familiei regale. Un tur complet costă 35 de euro de persoană, iar pentru a vizita doar parterul, preţul este de 50 de lei de persoană. Aproape că nu există weekend în care să nu fie organizate evenimente dedicate mai ales turiştilor. Preţurile din restaurantele din Sinaia sunt însă cu mult mai mici faţă de cele de pe litoral. O ciorbă costă 25 de lei, o pizza 40 de lei, un platou vânătoresc poate ajunge până la 100 de lei, iar berea costă între 10 şi 12 lei.

Vă mai recomandăm:

Radio Vacanţa, mica oază de libertate în România comunistă: emitea în cinci limbi şi difuza muzică străină

Vlad Leu, cineast: „Ruşii din Odessa ascultau Radio Vacanţa. Acolo, muzica occidentală era interzisă“. Cum s-au pus bazele postului de radio estival

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite