Constanţa: Bărbat supraponderal scos din casă de pompieri
0Pompierii constănţeni au fost solicitaţi în această după-amiază la o intervenţie mai puţin obişnuită: să scoată din locuinţă un bărbat supraponderal care suferă de o afecţiune medicală şi nu se poate deplasa.
Mustafa Sefchet (56 de ani) suferă de astm, ulcer şi alte boli asociate. rudele spun că bărbatul a lucrat timp de 30 de ani la ICRAl, însă a fost pensionat pe caz de boală. De câteva luni buni, Mustafa nu se mai putea ridica din pat. Azi-dimineaţă, constănţenaului i s-a făcut rău, iar concubina lui, Venus Ferat, a chemat ambulanţa.
Ajunşi la solicitare, paramedicii au fost nevoiţi să ceară ajutorul Pompierilor, întrucât pacientul cântăra aproape 200 de kilograme.
Cinci militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea l-au scos pe bărbat din casă.
Mustafa a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a primit îngrijiri medicale şi a rămas sub supravegherea medicilor.