Constanța: Afaceri de sezon - în Mamaia, prețurile se dublează de la o zonă la alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O masă completă costă 15 lei la autoservirile și terasele de la intrare în stațiune și se dubleză cum ajungi la Cazino.

Deși în weekend numărul turiștilor depășește 20.000, în Mamaia, patronii restaurantelor și teraselor se vaită din cauza lipsei clienților. Și acest lucru pentru că majoritatea celor care vin la mare preferă să servească masa la „împinge“ tava sau să stea la coadă la gogoși, hamsie sau la patiserii pentru a-și potoli foamea.

Citiţi şi: Doar trei plaje de pe litoral au apa de îmbăiere foarte bună

Zona Satul de vacanță

În zona Satul de vacanță, Perla, Parc sunt cele mai multe unități de alimentație. Iată prețurile:

clătita - 5 lei

un porumb fiert - 4 lei (5 lei în weekend)

vata de zahăr – 3 lei

o porție de hamsie - 4 lei

micul - 1,5 lei bucata

kebabul - 7 lei

șaorma - între 7 și 9 lei.

image

La terasele înghesuite una lângă alta din Satul de vacanță, prețurile sunt la fel ca cele de anul trecut, însă destul de mari față de o autoservire din oraș:

o sticlă de coca cola - 5 lei

gustare pescărească – 24 de lei

o porție de ciuperci sote - 10 lei

pizza – 10 lei

borș pescăresc – 6 lei

ciorbă de pui - 5,50 lei

ciorbă de legume – 4 lei

ciorbă de burtă – 7 lei.

Zona Cleopatra

În zona Cleopatra, cea mai aglomerată autoservire din stațiune servește un meniu întreg la prețul de 15 lei. Aici, vânzările cele mai mari sunt la ciorbe. Maxim 5 lei costă o ciorbă de legume cu carne, iar un meniu complet cu felul doi și desert ajunge la 15 lei. Variantă meniu:

ciorbă de legume, escalop de porc sau vită, salată, două chifle – 15 lei.

Zona Cazino

În zona Cazino, același meniu pe care l-am găsit și mai jos, în zona Perla sau Satul de vacanță, cu specialități românești costă 30 de lei. Diferența - este servit la mese mai luxoase de ospătari zâmbitori, într-un cadru plin cu flori și fântâni arteziene. Variantă meniu:

ciorbă de fasole, șnițel cu cartofi țărănești, salată – 30 de lei.

Aici, deodată, apa plată la sticla de jumătate ajunge la 2,5 lei, spre deosebire de zona Cleopatra, unde o sticlă de patru ori mai mare, adică de 2 l, ajunge la 3 lei. Alte prețuri în zonă:

o sticlă de răcoritoare la 2 litri -  7 lei

un pahar de bere - între  5 și 10 lei

șaorma - 10 lei.

image

Și mai sus de Cazino, apa este la fel de scumpă, peste 2 lei sticla de jumătate, iar berea costă 6 lei la sticlă și 5 lei la halbă.

Prețurile la fructe însă rămân aceleași în toată stațiunea Mamaia: 12 lei kg de căpșuni, 10 lei kg de piersici, 8 lei kg de cireși, 12 lei kg de struguri.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite