Cine deszăpezeşte Autostrada Soarelui?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Soarelui este deseori închisă iarna din cauza depunerilor de zăpadă FOTO Adevărul
Autostrada Soarelui este deseori închisă iarna din cauza depunerilor de zăpadă FOTO Adevărul

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reluat licitaţia pentru întreţinerea pe timp de iarnă a porţiunilor de autostradă din judeţul Constanţa. Pentru mentenanţa A2 Cernavodă – Constanţa şi A4 Centura Constanţei, nicio firmă nu s-a arătat interesată.

Mai sunt câteva zile până la începutul iernii, iar vremea este de aşteptat să se înrăutăţească. Autorităţile au emis deja avertizări pentru conducătorii auto care trebuie să-şi echipeze autovehiculele corespunzător, cu anvelope specifice sezonului rece. Va fi polei, gheaţă, zăpadă, iar drumurile vor fi din nou blocate de intemperii.

Coşmarul de iarna trecută, când traficul a fost paralizat zile în şir, se poate repeta oricând. Drumarii vor interveni cu utilajele pentru degajarea carosabilului, riscând să rămână ei înşişi blocaţi. Bolnavii în stare critică vor fi preluaţi cu elicopterul, pentru că ambulanţele vor fi înzăpezite. Toată România va urmări la televizor transmisiunile live ale unor situaţii disperate.

Pentru diminuarea pagubelor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a încheiat în lunile octombrie şi noiembrie contracte pentru întreţinerea drumurilor pe timpul sezonului rece.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa - care răspunde de judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi Tulcea - are asigurată mentenanţa pentru toate drumurile naţionale din subordine, mai puţin pentru Autostrada Soarelui Cernavodă – Constanţa (A2) şi Centura Constanţei (A4). Nicio firmă nu şi-a depus oferta pentru preluarea acestui contract.

„Lipsa de interes a societăţilor prestatoare de servicii de deszăpezire este cauza pentru care la ora actuală nu au fost încă încheiate contracte de întreţinere de timp de iarnă, pe anumite sectoare de drum şi autostrăzi.

Astfel, pentru loturile scoase la licitaţie nu s-au prezentat oferte sau firmele au prezentat oferte neconforme“, a declarat, pentru Adevărul Constanţa, directorul general CNANDR Mircea Pop.

Actualmente, procedura a fost reluată pentru atribuirea contractului de întreţinere a celor două autostrăzi: A2 Cernavodă – Constanţa şi A4 Centura Constanţei.

„Există o licitaţie în desfăşurare, pentru atribuirea acestui contract. Până la recepţia lucrărilor, sarcina este a constructorului, după recepţie va fi a noastră. Nu avem deocamdată toate utilajele pregătite, dar avem un plan de salvare, în caz că va fi necesar.

Data recepţiei nu a fost încă stabilită, autostrada este în stadiul de inspecţie tehnică“, a precizat ing. Marin Dima, şeful DRDP Constanţa.

Constructorul porţiunii de autostradă este consorţiul Astaldi-Max Bogl.

DRDP Constanţa are 6 secţii de drumuri naţionale: Constanţa, Brăila, Feteşti, Slobozia, Călăraşi şi Tulcea. Regionala administrează o reţea de drumuri în lungime totală de 1.631,095 kilometri.

Pentru acestea au fost semnate următoarele contracte: SDN Constanţa - SC Teloxim Con SRL; SDN Călăraşi - SC Delta ACM, SC Teloxim Con SRL; SDN Slobozia - SC Teloxim Con SRL; SDN Brăila - SC Teloxim Con SRL;  SDN Tulcea - SC Teloxim Con SRL; SDN Feteşti – Teloxim Con SRL. Pentru porţiunea de A2 ce aparţine SDN Călăraşi, contractul a fost atribuit firmei Selina Construcţii SRL.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite