Biblioteca Colorată are brad de cărţi. Peste 400 de volume au fost frumos aranjate pentru a crea simbolul Crăciunului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Biblioteca Colorată de la ultimul etaj de la Tomis Mall, voluntarii de la Cercetaşii României au construit un brad din cărţi.

La înălţarea bradului eco s-au folosit nu mai puţin de 400 de volume. Timp de două ore, voluntarii au construit simbolul sărbătorilor de iarnă, cu o înălţime de 1,6 metri.
 

Iniţiativa, spune Victor Maxim, de la Biblioteca Colorată, face parte din campania „O, brad din cărţi“, iniţiată de Editura Litera, la care au participat mai multe instituţii şi companii.
 

O altă iniţiativă a celor de la Biblioteca Colorată se referă la un proiect de împodobire a oraşului. 

Cu beteală şi globuri strânse de la constănţeni, marţi, 23 decembrie, vor fi împodobiţi mai mulţi brazi din parcurile oraşului Constanţa. Ornamentele mai pot fi donate la Biblioteca Colorată. 
 

Campania a fost iniţiată de Victor Maxim, de la Let's Do It România, Eduard Burghelia,  preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa şi Eco Dobrogea.

„Vrem în primul rând să avem un Crăciun eco. Să nu mai tăiem atâţia brazi. Cine doreşte îşi poate alege un brad dintr-un parc al oraşului pe care să-l înfrumuseţeze“, spune Victor Maxim. El vrea a spiritul civil al oamenilor să funcţioneze mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.
 

Biblioteca Colorată din Constanţa s-a deschis la sfârşitul lunii noiembrie. La dispoziţia cititorilor stau deja peste 3.000 de volume. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite