UPDATE Senatorul Alexandru Cordoş, soţia lui şi fiica lor, urmăriţi penal de DNA pentru trafic şi complicitate la trafic de influenţă
0Procurorii DNA au făcut percheziţii la Spitalul Judeţean Cluj, între cei vizaţi fiind soţia senatorului Alexandru Cordoş, Mihaela Cordoş, dar şi parlamentarul. Recent, DNA-ul a anunţat că senatorul, soţia lui şi fiica sunt urmăriţi penal.
UPDATE Într-un comunicat al DNA se precizează:
CORDOŞ MIHAIELA LUCIA, referent în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (26 acte materiale),
CORDOŞ ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată (5 acte materiale),
CORDOŞ ANDREEA ALEXANDRA, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată (3 acte materiale).
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În intervalul noiembrie 2014 – prezent, suspecta Cordoş Mihaiela Lucia a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său, Cordoş Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi a altor instituţii publice, să obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.
În perioada ianuarie – aprilie 2015, în activitatea sa infracţională suspecta Cordoş Mihaiela Lucia a fost sprijinită şi de fiica-sa Cordoş Andreea Alexandra, care cunoştea faptul că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-şi trafica influenţa pe lângă diferite persoane din instituţiile mai sus amintite.
Concret, la data de 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, suspecta Cordoş Andreea Alexandra s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane şi i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj.
În alte două rânduri, suspecta Cordoş Andreea Alexandra a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-şi trafica influenţa pe lângă membrii comisiilor de examinare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj ".
UPDATE ESenatorul PSD Alexandru Cordoş s-a prezentat, joi, la DNA Cluj, însoţit de un avocat care a precizat că parlamentarul nu a fost citat de către procurori, ci "a venit să vadă care-i treaba", în urma percheziţiilor de joi, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Cluj, caz în care ar fi vizată şi soţia sa. Anterior, senatorul Cordoş declarase corepondentului Mediafax că are încredere că aceste acuzaţii nu sunt adevărate, că are încredere în soţia sa şi în familia sa.
"Faptul că lucrează la Resurse Umane, sigur că este obligată să vorbească cu multă lume, dar eu cred că aceste lucruri justiţia le va dovedi că nu sunt adevărate. În ceea ce mă priveşte, nu am nicio legătură cu aceste lucruri, este expunerea omului politic întotdeauna în această situaţie", spunea Cordoş.
UPDATE Mihaiela Cordoş, referent la Spitalului Clinic Judeţean Cluj, este urmărită penal pentru trafic de influenţă, în formă continuată (26 acte materiale), în timp ce soţul şi fiica sa sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, în intervalul noiembrie 2014 - prezent, Mihaiela Cordoş a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi a altor instituţii publice, să obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj Horia Nasta a suţinut că Mihaela Cordoş nu era membră PSD şi nu avea nicio legătură cu partidul. Alexandru Cordoş are telefonul închis şi nu a putut fi contactat.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Monica Costin, a declarat că soţia parlamentarului Alexandru Cordoş lucrează de 20 de ani în cadrul instituţiei, fiind referent la Resurse Umane. Ea a mai precizat că departamentul de Resurse Umane a fost singurul departament vizat de percheziţiile DNA.
Soţia senatorului Alexandru Cordoş ar fi acuzată, conform unor surse Adevărul, că a promis în schimbul unor sume de bani diferite posturi sau locuri de muncă la instituţii precum ar fi : Spitalul Clinic Judeţean Cluj sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj. Astăzi au fost făcute mai multe percheziţii la direcţia resurse umane, unde lucra soţia parlamentarului. Conform surselor, în caz este implicat şi soţul Mihaelei Cordoş.
Directorul Spitalului Judeţean, Petre Şuşcă a confirmat pentru Adevărul că astăzi au avut loc percheziţii DNA la spital. „Acum o oră am aflat întâmplător. Percheziţiile au fost făcute la Resurse umane”, a spus directorul. Soţia senatorului Alexandru Cordoş este referentă la departamentul Resurse Umane al Spitalului de mai mulţi ani.
Trafic de influenţă la Spital:
Surse au precizat pentru Adevărul că: Mihaela Cordoş prin traficarea influenţei de care se bucură sau afirmă că se bucură datorită soţului său parlamentar a promis în schimbul mai multor foloase şi bani ( sume diferite 800 - 1000 - 1500 euro, 3000 lei , 10000 lei , - nu avea tarif fix ci cât dădea fiecare ) la diverse persoane cel puţin 8 persoane de la care a pretins şi primit :
- există indicii că, la faptele de trafic de influenţă săvârşite de Cordoş Mihaiela Lucia participă şi soţul acesteia, Cordoş Alexandru, senator în Parlamentul României, de trecerea şi influenţa acestuia prevalându-se Cordoş Mihaiela Lucia la diverse persoane, care cumpără această influenţă pentru a obţine locuri de muncă, doresc promovarea unor examene .
- în perioada 2013 - decembrie 2014,Cordoş Mihaiela Lucia a pretins foloase materiale de la 8 persoane pentru ca, prin influenţa de care ea sau soţul său se bucură la conducerea diverselor instituţii cum ar fi : Spitalul Clinic Judeţean Cluj sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, să le obţină posturi/locuri de muncă precum cele de: profesor suplinitor( a promis unei persoane că , în schimbul unor foloase necuvenite că îi va obţine un post de profesor suplinitor la o şcoală în Cluj Napoca. Promisiunea a survenit în condiţiile în care numita Cordoş Mihaiela Lucia a afirmat că soţul acesteia, senatorul Cordoş Alexandru se bucură de influenţă asupra inspectorului şcolar general de la ISJ Cluj şi că va interveni personal la acesta pentru a-i obţine locul de muncă promis);
Altei persoane Cordoş Mihaiela Lucia i-a promis în schimbul a 3000 lei că prin influenţa de care se bucură soţul său asupra conducerii Spitalului Clinic Judeţean Cluj va înlesni promovarea examenului ce urmează a fi susţinut de fiul acelei persoane pentru ocuparea postului de jurist la SCJ Cluj; altor 3-4 persoane le-a promis în schimbul a 800 euro 1500 euro că prin traficarea influenţei de care se bucură sau afirmă că se bucură asupra membrilor comisiilor de corectare/evaluare la examenele pentru ocuparea posturilor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, va obţine post de asistentă medicală încadrată pe perioadă nedeterminată; de asemenea Cordoş Mihaiela Lucia a făcut demersuri pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Casei Judeţene de Pensii Cluj pentru angajarea temporară a unei persoane în cadrul acestei instituţii publice”.
Citeşte şi
Senatorul Cordoş i-a cerut fiicei sale să înapoieze mita, după ce a aflat de percheziţiile DNA
Senatorul Cordoş: „Am încredere că acuzaţiile DNA nu sunt adevărate. Am încredere în familia mea”