UPDATE Protecţia Consumatorului a desigilat birourile directorilor E.On Gaz Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Birourile directorilor E.On Gaz din Cluj au fost sigilate dimineaţă
Birourile directorilor E.On Gaz din Cluj au fost sigilate dimineaţă

În replică la sigiliul pus pe două birouri ale sucursalei clujene în această dimineaţă, de către inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, furnizorul de gaze se va adresa instanţei. La rândul lui, CRPC a ridicat sigiliul de pe cele două birouri, în jurul orei 14.35.


Birourile administrative ale E.On Gaz, sucursala Cluj, au fost sigilate, ieri dimineaţă, la ora 08.00, de către inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC), care au descins în sediul clădirii însoţiţi de jandarmi, după ce, cu o zi înainte, compania primise o amendă de 30.000 de lei. Motivul: numeroasele reclamaţii din partea consumatorilor privind neregulile apărute în clauzele contractelor  de furnizare.

După ce CRPC anunţa că sigiliul va sta timp de şapte zile pe biroul directorului sucursalei Cluj, Felician Rus, şi pe cel al departamentului Comunicare, la ora 14.30, inspectorii pentru protecţia consumatorului ridicau personal sigiliile de pe cele două uşi. Explicaţia: „S-au început discuţiile la nivel de Autoritate Naţională de Protecţie a Consumatorului şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, pentru a se găsi o formulă în favoarea consumatorilor,”, a precizat Mircea Radu, directorul CRPC Cluj. Potrivit acestuia, acţiunea de sigiliu de ieri dimineaţă a fost un „stimulent” pentru companie. „Continuăm să fim cu ochii pe ei”, a promis, la final, inspectorul.

citiţi mâine în „Adevarul“  replica E.ON Gaz

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite