Unul dintre viceprimarii Clujului, Horvath Anna, trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani: „Am aflat din presă că...“
0Horvath Anna, viceprimar al Clujului, a fost trimisă în judecată marţi, 20 decembrie, de DNA Cluj, sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor. DNA o acuză de nereguli în finanţarea campaniei sale electorale pentru funcţia de primar al Clujului din iunie.
UPDATE 13.00 Pe pagina de Facebook, Horvath Anna scrie că a afla din presă că a fost trimisă în judecată.
”Am aflat azi din presă ca ieri, 19 decembrie dosarul meu a fost trimis în judecată. Nu cunosc conţinutul rechizitoriului, dar am fost înştiinţată că urmează verificarea măsurii controlului judiciar, ca primă etapă procedurală. Trimiterea în judecată înseamnă pentru mine posibilitatea de a-mi putea demonstra nevinovăţia, respectiv inexistenţa faptelor ce-mi sunt atribuite prin acuzaţie. Nu îmi rămâne decât să-mi păstrez încrederea în dorinţa de aflare a adevărului şi în respectarea procedurilor legale privind dreptul la apărare, caz în care îmi voi putea dovedi nevinovăţia în instanţă”.
Măsura controlului judiciar presupune ca viceprimarul Horvath Anna să respecte câteva obligaţii: să nu plece din ţară decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice cu persoanele menţionate în ordonanţa de prelungire a controlului judiciar.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată în stare de libertate omul de afaceri Fodor Zsolt sub acuzaţiile de cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.
În rechizitoriu, procurorii spun că în perioada februarie-mai 2016, Horvath Anna, în calitate de viceprimar al Clujului, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care Fodor Zsolt avea interese.
„Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiilor de construire, etc. La data de 13 mai 2016, pentru demersurile pe care le-a făcut pe lângă funcţionari cu atribuţii în domeniul urbanismului şi autorizării lucrărilor de construcţii, inculpata Horvath Anna i-a pretins omului de afaceri procurarea şi remiterea unui număr de 60 de abonamente (având o valoare totală de circa 20.000 lei) la două festivaluri de muzică, pe care să le ofere ulterior ca stimulent voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale la alegerile locale“, precizează procurorii.
Aceştia susţin că Horvath şi Fodor au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt şi o firmă „agreată“ de viceprimar.
Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai unui imobil ce aparţine lui Horvath Anna. Iar ţinând cont că Horvath este şi avocat, competenţa de judecare revine Curţii de Apel Cluj.
Mai puteţi citi: