Universitatea numărul 1 din România, potrivit Academic Ranking of World Universities, își premiază performerii

0
Publicat:

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și-a sărbătorit, în această săptămână, cei mai buni membri în anul academic 2022. În primmul rând, au fost premiați savanții UBB aflați între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii,

UBB, prima universitate din România în ceea ce privește rezultatele. FOTO: Arhiva UBB
UBB, prima universitate din România în ceea ce privește rezultatele. FOTO: Arhiva UBB

Premiile Universității pe anul 2022 au vizat: (1) performanță de excepție pentru savanții UBB aflați între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii, în toate domeniile considerate simultan și/sau în domeniul de specialitate, în 2021 și/sau în toată cariera; (2) Premiile UBBMed (instituite tranzitoriu, pentru noul program UBB), pentru publicații cu factor mare de impact și pentru prima publicație cu afiliere formală UBBMed; (3) premii pentru activitatea științifică; (4) premii pentru activitatea educațională; (5) premii pentru relația cu societatea; (6) premii pentru activitatea administrativă și (7) alte premii speciale (ex. reconfirmarea „Grupului Prof. Aștilean”, câștigătorul Galei Cercetării Românești pentru echipe cu experiență; cercetători în noi domenii academice în Institutul STAR-UBB; contribuții internaționale majore în zona cultural-academică).

Și în anul 2022, UBB a rămas pentru al șaptelea an consecutiv prima universitate din țară, prin prisma performanțelor în rankingurile internaționale (sintetizate în metaranking). Pe lângă contribuția întregii comunități UBB la această performanță de excepție, a fost momentul să-i premiem și să-i aplaudăm pe cei mai buni dintre noi în anul 2022. Mă bucur, ca rector UBB, să am această ocazie, să reprezint și să fac parte din această comunitate academică de prestigiu”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Listele cu numele tuturor câștigătorilor vor fi publicate pe site-ul Institutului STAR-UBB și al Centrului pentru Managementul Cercetării Științifice, precum și în newsletter-ul Centrului Qualitas.

Singura universitate din România în Topul Shanghai

Din cele aproximativ 30.000 de universităţi ale lumii, aproximativ 2.500 reuşesc să atingă o parte dintre criteriile/indicatorii clasamentului Shanghai, iar primele 1.000 sunt făcute public. Şi în 2022 Universitatea Babeş-Bolyai de la Cluj-Napoca a fost singura universitate din ţară aflată în top, deci se află cel puţin între primele 5% universităţi ale lumii.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a fost şi în 2022 an singura universitate din România inclusă în prestigiosul clasament Shanghai, unul dintre cele mai relevante clasamente internaţionale ale universităţilor lumii (Academic Ranking of World Universities), ocupând o poziţiei în intervalul 800-900 la nivel internaţional.

Din cele aproximativ 30000 de universităţi ale lumii, aproximativ 2500 reuşesc să atingă o parte dintre criteriile/indicatorii clasamentului Shanghai, iar primele 1000 sunt făcute public. Aşadar, aflându-se pe poziţia 800-900, UBB se află cel puţin între primele 5% universităţi ale lumii.

„Pe de o parte mă bucur să văd că UBB se menţine în acest clasament de referinţă al universităţilor.  Pe de altă parte sunt trist când văd politicile impredictibile ale autorităţilor, ceea ce nu ajută o dezvoltare programatică (exemplu, pe de o parte susţinem în premieră din 2021 cercetarea în universităţi, pe de altă parte tăiem masiv numărul de locuri la master/doctorat, atât naţional (master), cât şi la universităţi ca UBB (master şi doctorat) care ne pot da competitivitate internaţională – adică exact acolo unde se produc publicaţiile relevante pentru acest clasament)”, a afirmat  rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

El este îngrijorat de faptul că unele ţări cu traiectorie în perioada comunistă similară nouă – perioadă în care universităţile au fost fragmentate şi când partea de cercetare le-a fost redusă drastic - au universităţi mai multe şi/sau mai bine plasate (exemplu Ungaria are 4, din care trei sunt mai bine plasate ca UBB, iar Polonia, 11) – ceea ce vorbeşte despre competitivitatea ţării. 

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite