UBB a anunțat sancțiunile împotriva conducătorului de doctorat al ministrului Lucian Bode
0Adrian Ivan, coordonatorul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode și rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a SRI, nu va mai avea voie să coordoneze în următorii doi ani lucrări de doctorat la universitatea clujeană.
Decizia vine după ce, în 11 ianuarie, Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a stabilit că ministrul de Interne a plagiat o cincime din lucrarea de doctorat. Edupedu.ro a solicitat oficial universității să comunice măsurile luate împotriva lui Adrian Ivan.
În răspunsul său, UBB susține că și Ivan „a solicitat la rândul său acest lucru, motivat și de presiunea sarcinilor manageriale cu implicații asupra urmăririi cu atenție a activității doctoranzilor”. Totodată, cursul „Metode generale de cercetare și metodica elaborării de lucrări științifice”, predat până acum de Ivan, a fost preluat de un alt profesor.
„Pentru a nu fi sub presiunea sarcinilor multiple, cu efecte negative asupra actelor academice, până la încheierea activității manageriale la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”, cursul „Metode generale de cercetare și metodica elaborării de lucrări științifice” a fost preluat de către cercetătorul Sergiu Gherghina (conferențiar și la Universitatea din Glasgow) începând cu anul universitar 2022-2023”, au anunțat reprezentanții UBB.
Ce a spus Comisia de Etică a UBB
Potrivit Comisiei de etică a UBB, suspiciunile de plagiat în cazul tezei lui Lucian Bode se confirmă în marea lor majoritate. „Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, au concluzionat atunci membrii Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai.
Reacția ministrului de Interne nu s-a lăsat așteptată după ce, în urmă cu aproape două săptămâni, ce Comisia de Etică a confirmat suspiciunile care planau asupra tezei sale. Ministrul de Interne a anunțat că a depus o nouă plângere împotriva hotărârii comisiei de etică a UBB, care a constatat că „suspiciunile de plagiat” în cazul tezei sale de doctorat „se confirmă în marea lor majoritate”.
„Lupta pentru adevăr continuă! (...) Așa cum alții au ales să mă discrediteze și eu am dreptul să îmi apăr demnitatea. Lupta mea pentru adevăr nu se oprește aici, ea abia acum începe. Ca atare, am formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1/2023 a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, în vederea desființării ei în integralitate, precum și a aspectelor subsecvente statuate în această decizie. În continuare, consider această decizie netemeinică, ilegală și abuzivă”, a transmis Lucian Bode pe Facebook.