„Răsplată” pentru şoferul care şi-a lăsat Lamborghini-ul pe un loc destinat persoanelor cu handicap. „Au venit «hoţii»” FOTO
0
Un clujean şi-a parcat bolidul în valoare de câteva sute de mii de euro pe unul dintre locurile rezervate persoanelor cu handicap. În scurt timp, a venit şi „răsplata”.
Maşina, un Lamborghini care costă peste 200.000 de euro nu a rămas însă prea mult timp parcată acolo. În scurt timp a maşina a fost observată de unul dintre angajaţii Poliţiei Locale.
Conform procedurii standard, el a întocmit un proces verbal de constatare a situaţiei, a făcut câteva poze, după care a chemat unul dintre echipajele speciale cu platforma de ridicare şi transport.
După câteva minute şi-a făcut apariţia unul dintre echipajele care se ocupă cu ridicarea maşinilor parcate ilegal, iar bolidul a fost urcat pe platformă şi dus în locul în care sunt depozitate maşinile parcate iniţial ilegal şi care au fost ridicate.
Întreaga scenă a fost surprinsă de un clujean, care a făcut câteva fotogtafii şi le-a postat pe grupul de Facebook Ridicări auto Cluj, colţul ghinionistului. „Au venit «hoţii»”, a fost mesajul ironic şi laconic care a însoţit fotografiile.


Postarea nu a rămas fără răspuns. „Dacă îi zgârie jantele alea, bagă platforma la amanet”, a comentat cineva în aceeaşi notă. „De când aşteapta băieţii o astfel de jucărie ,sunt sătui de toate cojile pe care nu le mai revendică nimeni”, a scris altcineva. „De acum va trebui să meargă cu autobuzul acasă”, s-a amuzat o altă persoană.
Vă mai recomandăm şi: