Percheziții DNA la Cluj: un angajat ISU se numără printre cei vizați
0DNA cercetează la Cluj un dosar de corupție în care suspect este un angajat al Institutului pentru Situații de Urgență.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari - efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2021-2022, precizează DNA într-un comunicat de presă.
În cursul zilei de 31 octombrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat percheziții în șase locații din care una reprezintă sediul unei instituții publice din municipiul Cluj, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale de pe raza județului Cluj, arată sursa citată.
„În cursul zilei de astăzi, DNA Cluj a efectuat activități de control ce vizează un angajat din cadrul unității noastre”, au precizat, ieri, reprezentanții ISU Cluj.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează Reprezentanții DNA.