Ornamente de Crăciun ale Primăriei Câmpia Turzii, furate dintr-un depozit aflat într-o școală. Ce promit autoritățile
0Mai mulţi saci cu decoraţiuni pentru sărbătorile de iarnă care aparţin Primăriei din Câmpia Turzii au fost furaţi dintr-un depozit al municipalităţii aflat în incinta unei şcoli. Reprezentanţii administraţiei locale dau asigurări că oraşul nu va rămâne fără iluminat festiv.
Potrivit primarului oraşului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, angajaţii Primăriei care, la începutul acestei luni, au mers să verifice şi să pregătească ornamentele luminoase pentru sărbătorile de iarnă au constatat că o parte dintre acestea au fost furate.
„Noi, după ce am dat jos, la sfârşitul iernii, ornamentele de sărbători, le-am depozitat într-o anexă a Liceului Victor Ungureanu, care aparţine Primăriei şi unde mai avem depozitate şi alte lucruri. Când am mers să le luăm să le montăm, am constatat că o parte dintre ele lipseau. Am sesizat Poliţia, Poliţia a făcut cercetarea la faţa locului şi aşteptăm să se identifice făptaşii”, a declarat, marţi, pentru News.ro primarul oraşului Câmpia Turzii.
Edilul a precizat că în prezent se lucrează la inventarierea ornamentelor, pentru a se stabili cât de mare este paguba.
„O parte dintre ele, nu multe, au dispărut dar vom asigura iluminatul de sărbători pentru oraş”, a mai spus Dorin Lojigan.
Conform acestuia, de mulţi ani Primăria Câmpia Turzii deţine propriile ornamente luminoase cu care împodobeşte oraşul de sărbători
A „căzut” Moș Crăciun
Nu este singurul incident legat de iluminatul festiv din Câmpia Turzii. O femeie din oraș a fost accidentată după ce figurina lui Moș Crăciun amplasată în Orășelul Copiilor s-a desprins și a căzut peste ea.
„Astăzi, în jurul orei 10.30, în faţa Sălii Sporturilor „Ioan Stanatiev” din municipiul Câmpia Turzii a avut loc un incident nefericit, în urma căruia figurina Moşului de Crăciun, amplasată în „Orăşelul Copiilor” s-a desprins din sistemul de ancorare şi s-a răsturnat, accidentând o femeie, care a fost transportată la spitalul din localitate”, anunța primarul.
Incidentul s-a petrecut în 2016.
„Atragem atenţia populaţiei din municipiul nostru să ţină cont de aceste avertismente meteorologice şi să îşi ia măsuri de protecţie”,a transmis primarul Dorin Lojigan prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare.