Oraşul în care valul 4 ar urma să atingă vârful peste aproximativ 10 zile, iar ulterior să scadă. „Avem poate cea mai bună rată de vaccinare din România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că, potrivit specialiştilor, municipiul se îndreaptă spre o fază de platou în ceea ce priveşte numărul de cazuri de COVID-19, "după o perioadă de creştere încă uşoară în această săptămână".

Emil Boc le-a prezentat consilierilor locali din Cluj, luni, 4 octombrie, situaţia epidemică din oraş. El spune că s-a ajuns în Cluj la o incidenţă de 7,9, apropiată de cea atinsă în aprilie (8,01). Vestea bună ar fi că rata de vaccinare în oraş depăşeşte 50%, iar încă cel puţin 10% dintre clujeni ar fi dobândit imunitatea în urma trecerii prin boală. Acest lucru ar face, spune Boc, ca numărul cazurilor foarte grave să nu fie ridicat, deşi există multe persoane infectate. 

Spre comparaţie, la nivel naţional rata de vaccinare a depăşit doar cu puţin 30%.

Edilul susţine, pe baza afirmaţiei epidemiologilor, şi că valul 4 se apropie de vârf, iar peste aproximativ 10 zile ar trebui să se stabilizeze pe faza de platou, apoi să înceapă scăderea. „Nu încă, cel mai probabil începând cu săptămâna viitoare. Vom vedea unde se va stabiliza (...) Ne mai aşteaptă încă zece zile complicate, după care, sperăm, fază de platou şi de descreştere", a spus Boc, care a precizat că rata de vaccinare în municipiu este de 53,88 la sută.

„La Cluj avem două avantaje (...) în primul rând o rată bună de vaccinare, poate cea mai bună din România, cu siguranţă dacă ne uităm la aceste cifre pe care o să vi le prezint în final. O rată de vaccinare de 53,88 la sută din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză.

Cu siguranţă asta ne clasează pe primul loc în România. Dacă vom adăuga aici, dar nu avem încă datele oficiale pe municipiu, persoanele care au trecut prin boală, cu siguranţă ne apropiem undeva de 60 la sută, ceea ce ne ajută, ca şi comunitate, să nu facem forme grave de COVID-19 şi prin asta să rămână mai mult locuri la Terapie Intensivă pentru cei care nu sunt vaccinaţi şi fac forme grave de COVID", a afirmat primarul municipiului Cluj-Napoca.

Clujenii se înghesuie şi la a treia doză de vaccin

Totodată, Emil Boc susţine că gradul de imunizare cu doza a treia începe să fie destul de ridicat.

„În concluzie, având în vedere aceste lucruri (...) conform informaţiilor primite, ne îndreptăm după o perioadă de creştere încă uşoară în această săptămână spre o fază de platou la Cluj. Spun o fază de platou pentru că ce mi-au spus şi experţii este că la Cluj faza nu este extrem de accelerată aşa cum este în alte oraşe şi încet, dar sigur, ne vom îndrepta spre o fază de platou. Nu încă, cel mai probabil începând cu săptămâna viitoare. Vom vedea unde se va stabiliza (...) Ne mai aşteaptă încă zece zile complicate, după care, sperăm, fază de platou şi de descreştere", a declarat Boc.

El i-a îndemnat pe clujeni să se vaccineze, arătând că rata de vaccinare din municipiu, de 53,88 la sută, nu este totuşi suficientă. Conform datelor raportate, luni, de Prefectura Cluj, 368 de persoane au fost confirmate COVID-19 în judeţ, în ultimele 24 de ore, fiind făcute  1.460 de teste. În prezent, sunt internaţi 552 de pacienţi, iar la ATI sunt 66 de persoane. 

Vă mai recomandăm şi:

 

Expert în sănătate publică: „Avem dovezi că eficacitatea vaccinului scade după 6-8 luni”. Soluţia care funcţionează în Israel

 

Primul manager de spital din România care nu mai permite personalului sanitar nevaccinat să lucreze în anumite secţii. „Le detaşez şi aduc altele vaccinate”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite