Localurile de lux din Cluj, vizate de OPC. Complex închis pentru nereguli care-ți taie pofta de mâncare VIDEO

0
Publicat:

Unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Cluj, Sun Garden Resort, a primit o amendă de 60.000 de lei pentru nereguli în bucătăria sălii de evenimente. Protecția Consumatorilor a găsit vitrine neigienizate, rugină, mucegai și chedere neigienizate cu mucegai, produse expirate.

Activitatea sălii de evenimente a fost suspendată până la remedierea problemelor. FOTO: Sun Garden
Activitatea sălii de evenimente a fost suspendată până la remedierea problemelor. FOTO: Sun Garden

Sun Garden Golf & SPA Resort, unul dintre cele mai populare locuri unde se organizează nunți în Cluj-Napoca, a primit o amendă de 60.000 de lei de la Protecția Consumatorilor pentru mai multe nereguli constateate.

„Pe data de 27.09.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj prin CJPC Cluj, a desfășurat o acțiune de control urmare a două reclamații la SC Sungarden Resort SRL. Verificările s-au derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor - în care sunt implicați tinerii noștri colegi - și au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu”, se arată într-un comunicat al instituției publice.

În urma acțiunii, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

- Folosirea unor vitrine neigienizate, pentru depozitarea produselor și preparatelor, cu praf în exces, rugină, mucegai și chedere neigienizate cu mucegai

- Pavimentul aferent camerelor frigorifice și congelare insalubre, neigienizate de o perioadă mare de timp

- Produse cu data limită de consum depășită și cu modificare stare termică

- Depozitarea direct pe pavimentul insalubru a apelor minerale, bauturi răcoritoare

- Folosirea unor coșuri/tomberoane de reziduuri fără capace

Imagini de la controlul făcut la Sunt Garden Resort. FOTO: CJPC
Imagini de la controlul făcut la Sunt Garden Resort. FOTO: CJPC

- Lipsă verificare metrologică mijloace de masură

- Produse cu ambalaje deteriorate, lipsă traducere în limba română

- Produse și preparate fără elemente de identificare caracterizare

- Gratare frigidere cu rugină în exces

- Chedere cameră frig, congelatoare gheață, frigidere din incinta blocului alimentar aferent salii de evenimente insalubre, improprii depozitarii produselor alimentare

- Ustensile neconforme și utilizare bureți de sârmă

- Preparate distribuite la micul dejun fără elemente de identificare aferente datei preparării

- Produse de patiserie fără elemente de identificare caracterizare

VIDEO Filmare făcută de comisarii de la Protecția Consumatorilor

Sala de evenimente cu activitate suspendată

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale cu amenzi – în cuantum de 60.000 lei - și un avertisment.

Totodată au fost dispuse măsurile complementare de: oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 5.000 de lei; oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor la sala de evenimente; oprire temporara de la comecializare produse pană la remedierea deficiențelor în valoare de 45.000 lei

Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare. Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate atât în timpul controlului”, au precizat reprezentanții instituției.

Imagini de la controlul făcut la Sunt Garden Resort. FOTO: CJPC
Imagini de la controlul făcut la Sunt Garden Resort. FOTO: CJPC

Scandalul cu Tavrena racilor

Protecția Consumatorilor a declanșat o serie de acțiuni de control la restaurante cunoscute din țară.

Cunoscutul restaurant Taverna Racilor Herăstrău ar putea fi închis temporar. Comisarii de la Protecția Consumatorilor au propus închiderea restaurantului pentru o perioadă de până la 12 luni, după efectuarea unor controale în perioada iunie-septembrie a acestui an și găsirea unor nereguli, potrivit Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Un comunicat al ANPC, citat de Agerpres, menționa că, în perioada 1 iunie-15 septembrie 2023, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat mai multe acţiuni de control la Taverna Racilor Herăstrău - Bucureşti, administrată iniţial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL (societăţi promovate în media de Paul Nicolau, cunoscut ca Pescobar).

Imagini de la controlul făcut la Sunt Garden Resort. FOTO: CJPC
Imagini de la controlul făcut la Sunt Garden Resort. FOTO: CJPC

156 de kilogramde produse neconforme

La începutul lunii iunie comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat amenzi în valoare de 25.000 lei, dar au și oprit de la comercializare a 156 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 2600 lei. De asemenea a fost temporar oprită prestarea de servicii până la remedierea deficiențelor. S-a constatat ulterior că nu a fost respectată această măsură, așa că s-a aplicat o amendă de 5.000 lei și „s-a propus emiterea deciziei de închidere a unităţii", se menționează în comunicat.

Spre sfârșitul lunii, în 22 iunie, pentru administratorul SC Nedsea SRL au fost dispuse mai multe măsuri vizând amenzi contravenţionale în valoare de 75.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 84 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 2500 lei, oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor, propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate şi propunerea de încetare a practicilor comerciale incorecte, scrie Agerpres

De altfel, o decizie emisă în 28 iunie prevedea închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru SC Nedsea SRL.

Tot în luna iunie, a fost efectuat un alt control constatându-se că la acelaşi punct de lucru funcţiona SC Commercial Diplomatic Club SRL.

Imagini de la controlul făcut la Sunt Garden Resort. FOTO: CJPC
Imagini de la controlul făcut la Sunt Garden Resort. FOTO: CJPC

Amenzi de 15.000 de lei

În urma acestui control au fost dispuse din nou amenzi contravenţionale. Valoarea lor a fost de 15.000 lei. De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 186 kg produse alimentare neconforme, în valoare de circa 8.100 lei, şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor (agregate frigorifice), potrivit surselor citate.

Vineri, 15 septembrie 2023, pentru administratorul SC Commercial Diplomatic Club SRL, au fost dispuse alte sancţiuni care constau în amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 560 kg produse alimentare neconforme, în valoare de circa 16.500 lei, oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor şi propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate, conform comunicatului ANPC.

„Menţionăm că vor fi transmise adrese către Primăria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Sănătate Publică“, se arată în documentul ANPC.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite