Video Familie de rațe ajutată de polițiști să fie „mutată” pe lac: „Peste o oră jumate am făcut” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Misiune inedită a polițiștilor locali din Cluj-Napoca, care au ajutat o familie de rațe să ajungă din centru orașului în zona lacului, în siguranță. Intervenția a durat peste o oră jumătate.

Familia de rațe se afla în curtea unei bănci FOTO: cluj24.ro
Familia de rațe se afla în curtea unei bănci FOTO: cluj24.ro

„Miercuri dimineață am primit un apel din partea dispeceratului Poliției Locale Cluj-Napoca, care ne solicita sprijinul pentru rezolvarea unei situații cu nouă exemplare de rață mare, o femelă cu pui, <captivi> într-o curte a unei instituții bancare, cu acces din strada Traian Mosoiu”, a anunțat Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului–OPMCB.

Cu ajutorul polițiștilor, familia de rațe a fost ghidată să ajungă în siguranță la lac.

„Mulți ar spune ca acest caz se rezolvă simplu, prin capturarea puilor și a părintelui, în orice ordine. Experiență și multe eșecuri ne-au arătat contrariul și din start am descurajat aceste idei. Femela va zbura și puii se vor împrăști. Așadar, am început să <îi mânam> ca pe un cârd de gâște, cu sufletul la gură și cu mare grijă la orice poartă, mașina, trecător curios, canal”, au mai spus reprezentanții organizației.

Polițiștii au dirijat traficul și au „arătat atâta empatie și răbdare cum nu întâlnești la tot pasul”. 

„După mai bine de doi kilometri și două ore de plimbare, am ajuns la destinație, după cum se vede în clip. Mulțumim polițiștilor Secției 3 de poliție locală - Gheorgheni și cetățenilor cooperanți, foarte curioși să surprindă momentul”, au spus cei de la Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite