Cum arăta adeverința de „port plete” în anii crânceni ai comunismului. „Personajul interpretat impune păr lung” FOTO
0Ani de zile România comunistă a fost un lagăr roșu, în care populația era lipsită de cele mai elementare drepturi, iar abuzurile Miliției și Securității se țineau lanț. Au fost anii în care milițienii făceau regulile după bunul lor plac, fără ca cineva să-i tragă la răspundere.

Arc peste timp, un internaut a publicat pe Facebook o adeverință emisă de Teatrul din Ploiești, în anul 1971, pentru a-i permite unui actor să poarte părul lung, așa cum îi impunea unul dintre rolurile jucate. Cu această adeverință, actorul se putea justifica în fața controalelor Miliției.
„Prin prezenta se adeverește de noi că tov. Ștefănescu Eusebiu este actor al Teatrului de stat Ploiești. Susnumitul este distribuit în piesa „Morișca” de Ion Luca, iar personajul pe care îl interpretează și îi impune să poarte părul lung. Drept pentru care i s-a eliberat prezenta spre a-i servi ca justificare în fața organelor de control”, se precizează în adeverința care a fost datată 15 iulie 1971. Adeverința a fost postată pe Facebook, iar reacțiile nu au întârziat.

„Timpuri noi cu restricții diferite”, a observat cineva. „Am și eu un petec de hârtie îngălbenit pe care l-am păstrat. Pe el scrie "Lozinci de strigat". Urmau lozincile. L-am primit prin 1987 sau "88 când ne-au adunat la Miercurea Ciuc să-l întâmpinăm pe tovarășul. Ne-au dus cu trenul de la Gheorgheni pe toți oamenii muncii să fie acolo popor să-l ovaționeze. Tovarășul n-a mai venit atunci”, și-a amintit altcineva. „Iar acum elevii se duc la liceu cum vor ei, chiar cu cercei în nas”, a fost altă remarcă.
„Există o motivare, dacă îi putem spune așa. Dacă în buletin nu aveai poză cu părul lung, greu de crezut că Miliția îți făcea buletin cu plete, și când erai legitimat poza nu reflecta imaginea reală, puteai avea probleme. În această situație, pentru un actor care trebuia să joace un rol avea o justificare. Să nu uităm că și Lăcătuș avea părul mai lung, dar nu numai, erau mulți fotbaliști în acele vremuri care aveau plete....”, a interpretat un alt internaut.