Culmea accidentului: un motociclist a căzut de pe bolidul său din cauza vitezei la un marş pentru siguranţa în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de motociclişti au participat, sâmbătă, la un marş la care au atras atenţia că odată cu terminarea iernii motocicletele revin în trafic şi au cerut respect din partea şoferilor. La scurt timp după terminarea campaniei, un motociclist s-a autoaccidentat pentru că nu a adaptat viteza la codiţiile de drum.

Motocicliştii s-au adunat pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca şi au pornit într-un marş prin centrul municipiului, spre cartierul Mărăşti, după care au revenit pe Bulevardul Eroilor şi în Piaţa Unirii, unde au împărţit pliante cu mesajul "Atenţie la motociclişti. Şi noi existăm în trafic", iar şoferiţelor le-au oferit mărţişoare personalizate. La scurt timp după ce colegii lui cereau şoferilor să fie atenţi în trafic, un motociclist care participase la marş a căzut cu bolidul său… din cauza neatenţiei.  “Poliţia a fost sesizată la 15.24 în legătură cu un accident care a avut loc în Piaţa Unirii. În urma verificărilor s-a stabilit că un motociclist s-a autoaccidentat pe fondul neadaptării virezei la condiţiile de drum.Motocicleta a fost avariată, iar  în momentul ridicării acesteia de pe carosabil a fost rănit uşor la picior şi motociclistul”, a declarat pentru Adevăru,purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj,Simona Vîrci. 

Motocicliştii au reapărut în trafic!

Unul dintre organizatorii marşului, Flavius Nicu, a declarat corespondentului Mediafax că scopul campaniei este acela de a trage un semnal de alarmă că motocicliştii au reapărut în trafic, dar şi îndemnul la respect reciproc cu şoferii. "A venit vremea bună şi motocicliştii au reapărut în trafic. Vrem să atragem atenţia că existăm şi noi în trafic. Prima ediţie a campaniei a avut loc anul trecut, după mai multe accidente în care au fost răniţi sau au murit motociclişti. Au fost în 2013 şi şapte accidente într-o săptămână, soldate cu răniţi şi cu doi motociclişti morţi. Vrem să atragem atenţia asupra noastră şi să rugăm şoferii să fie atenţi la motociclişti. Sigur că există şi în rândul nostru vitezomani şi oameni care nu respectă regulile de trafic, dar nu există pădure fără uscături. Majoritatea motocicliştilor sunt însă responsabili şi respectă ceilalţi participanţi la trafic, astfel că pretind şi ei acelaşi respect", a spus Nicu. Motocicliştii clujeni au mai spus că îşi doresc ca asemenea manifestări să fie organizate şi la nivel naţional.

Citeşte şi 

Scrisoarea unei clujence către toţi participanţii din trafic: „Până când veţi mai continua să nu vă pese de vieţile celor din trafic?“

Accidentele de săptămâna trecută scot motocicliştii clujeni în stradă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite