Clujean de 26 de ani, cercetat pentru înşelăciune prin metoda „Rabla”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşină din programul Rabla FOTO: Adevărul
Maşină din programul Rabla FOTO: Adevărul

Poliţişti de la Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca fac cercetări în cazul unui tânăr bănuit că ar fi înşelat o persoană prin metoda „Rabla”.

La jumătatea lunii ianuarie, un bărbat de 26 de ani a fi postat un anunţ în care spunea că doreşte să cumpere autoturisme vechi, pretabile la programul “Rabla”. Astfel a indus în eroare o persoană căreia i s-ar fi prezentat ca fiind reprezentantul unei societăţii comerciale şi i-a spus că este interesat să cumpere autoturismul acestuia cu 3.800 de lei. Bărbatul de 26 de ani i-a solicitat persoanei vătămate să-i transfere 150 lei, într-un cont indicat, pentru îndeplinirea formalităţilor de achiziţionare.

Bărbatul este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de Codul penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente. Ancheta în acest sens a început marţi, 29 iulie.

„Feriţi-vă să daţi sau să transferaţi bani persoanelor necunoscute care invocă diverse pretexte. Documentaţi-vă cu privire la persoanele cu care urmează să încheiaţi diferite tranzacţii şi daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor care se oferă să vândă sau să cumpere bunuri de la dumneavoastră“, spune purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Simona Vîrci.

Mai puteţi citi:

Clujeni cercetaţi pentru delapidare. Au furat 30.000 de lei prin carduri cu combustibil
 

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite