Bărbat căzut cu ATV-ul într-o carieră de piatră din Cheia. Pompierii clujeni au intervenit pentru salvarea rănitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii clujeni și elicopterul SMURD Jibou au intervenit, sâmbătă după-amiază, pentru salvarea unui bărbat căzut cu ATV-ul, de la o diferență de nivel de aproximativ cinci metri, într-o carieră de piatră din localitatea Cheia, comuna Mihai Viteazul, județul Cluj

Accident de ATV într-o carieră de piatra din comuna Mihai Viteazul, Cluj. FOTO: ISU CLuj
Accident de ATV într-o carieră de piatra din comuna Mihai Viteazul, Cluj. FOTO: ISU CLuj

Alerta a venit în jurul orei 13.20, iar la fața locului salvatorii au găsit un bărbat  care a suferitcmultiple traumatisme, se afla în stare de conștiență și era cooperant.

Rănitul a fost stabilizat de către echipajul SMURD la locul unde a fost găsit, după care pompierii l-au dus cu targa până la drumul de acces, pentru a fi evaluat și asistat în ambulanța SMURD.

După evaluarea făcută de către echipajul elicopterului SMURD, victima a fost preluată de elicopter și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Polițiștii au deschis dosar penal

În jurul orei 13.20, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați despre accidentarea unui bărbat care se deplasa cu un ATV, în extravilanul localității Cheia, din comuna Mihai Viteazu, au transmis reprezentanții Poliției Cluj.

Din primele informații, bărbatul de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi căzut cu vehiculul de la înălțimea de aproximativ doi - trei metri, acesta fiind rănit.

Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite