Avantajele vieţii corporatiste la Cluj: angajaţii unei multinaţionale vor veni cu copiii la muncă
0Viaţa corporatistă are şi avantaje la Cluj. Cei 500 de români care efectuează servicii de contabilitate şi HR pentru filialele europene ale E.ON, o companie cu 58.000 de angajaţi, au la dispoziţie o grădiniţă cu dotări de ultimă oră pentru copiii lor. Aceasta în condiţiile în care an de an clujenii au probleme cu numărul locurilor la creşele şi grădiniţele de stat.
În clădirea de birouri aflată la ieşirea din Cluj-Napoca, pe Calea Baciului 2-4, 500 de angajaţi români se ocupă de tot ceea ce înseamnă servicii de contabilitate pentru toate companiile Grupului E.ON din Europa, dar şi servicii de Resurse Umane. E.On este o multinaţională cu 58.000 de angajaţi având filiale în Europa, dar şi în Rusia şi America de Nord.
E.ON Business Services a demarat activitatea la Cluj-Napoca în 2012, în condiţiile în care multă lume a fost sceptică, a mărturisit Jürgen Maul, director servicii financiare E.On Business Services, la inaugurarea grădiniţei. Un centru de outsourcing la Cluj care să preia contabilitatea filialelor din Europa a fost considerat un risc, după ce ING a eşuat în 2011 după un plan de afaceri asemănător. ING a preluat la 1 martie 2011 clădirea de birouri, iar după trei săptămâni anunţa închiderea centrului. Maul susţine că după trei ani de activitate la Cluj, E.ON Business Services s-a dovedit un succes. „Realizarea unei grădiniţe pentru angajaţi este un argument în plus că vremă să rămânem aici pe termen lung,”a concluzionat reprezentantul E.ON Germania.
Grădiniţă Ţăndărică la E.ON
În această toamnă, 60 de copii ai angajaţilor E.ON Business Services Cluj sunt aşteptaţi la grădiniţa special amenajată pentru ei. Grădiniţa este în aceeaşi curte cu Amera Towers, clădirea de birouri care găzduieşte pe 11 etaje E.ON Business Services. „Fără îndoială, familia reprezintă un element cheie în echilibrul profesional şi personal. Ştim cu toţii cât de dificil este pentru părinţi să găsească un loc disponibil la o grădiniţă situată aproape de casă sau de serviciu, cu un program flexibil şi dacă se poate să fie situată şi într-o zonă cu trafic rezonabil. De aceea am dorit să dăm o mână de ajutor angajaţilor noştri prin oferirea acestor servicii, pentru a câştiga timp şi pentru a fi mai liniştiţi deoarece copiii sunt pe mâini bune, chiar la un pas de ei!”, a declarat Zsolt Temesváry, Director General al E.ON Business Services Cluj.
Angajaţii suportă 20% din costuri
Partenerul E.ON în acest proiect este Fundaţia Ţăndărică, organizaţie locală care se va ocupa de procesul de selecţie a educatorilor şi a personalului auxiliar şi care va fi responsabilă de aspectele educaţionale. E.ON va suporta 80% din costurile grădiniţei, iar angajaţii 20%. Unul dintre motivele realizării grădiniţei este faptul că Amera Towers se află departe de zona centrală la oraşului, spre ieşirea dinspre localitatea Baciu. O grădiniţă la locul de muncă simplifică mult viaţa părinţilor.
Grădiniţa va funcţiona în clădirea aflată pe Calea Baciului, nr.2-4, în proximitatea E.ON Business Services şi, pentru început, va ocupa parterul şi primele două etaje ale clădirii, cu posibilitatea extinderii ulterioare. Spaţiul este astfel organizat încât să asigure confort şi siguranţă pentru 60 de copii. Locul de joacă, sălile de curs, sala de masă, grupurile sanitare precum şi atelierele pentru diferitele activităţi recreative şi educative sunt amenajate special pentru micuţii cu vârsta cuprinsă între 1-6 ani.
Investiţii în educaţie
Educaţia este unul dintre domeniile pe care E.ON le-a susţinut prioritar. Astfel, în cei 10 ani de la venirea în România, E.ON a derulat proiecte în valoare totală de 3,5 milioane de euro, prin care compania a contribuit la educarea şi dezvoltarea viitoarelor generaţii, de acestea beneficiind mai mult de 155.000 de copii. Totodată, o atenţie aparte a fost acordată încurajării iniţiativelor şi proiectelor din domeniile sănătate, cultură şi social, acestea fiind finanţate cu peste 3,7 milioane de euro. Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 7,8 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 235.000.
Citeşte şi
E.ON intenţionează să deschidă un Business Service Center la Cluj-Napoca