Adevărul dur rostit de un lider al protestelor antisistem: „Politicienii nu dau nici o importanţă străzii“
0„Ce vrea strada” a devenit, brusc şi neconvingător, o preocupare pentru politicienii români. „Adevărul” a stat de vorbă cu unul dintre liderii de opinie ai societăţii civile de la Cluj, Dumitru-Cornel Vîlcu, despre cerinţele „străzii”, despre schimbarea clasei politice, despre consultările demarate de preşedintele Iohannis şi despre partidul „străzii”.
Dumitru-Cornel Vîlcu este lector doctor la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi este unul dintre liderii de opinie ai societăţii civile din Cluj-Napoca. Universitarul a fost o prezenţă constanţă în majoritatea campaniilor societăţii civile din Cluj, de la "Salvaţi Roşia Montană" şi până la mişcările din toamna anului trecut, când în capitala Ardealului au ieşit în stradă 10.000 de persoane pentru a protesta la adresa modului în care au fost organizate alegerile prezidenţiale în diaspora.
“Ce vrea strada” a devenit o sintagmă extrem de utilizată după incendiul de la Colectiv şi politicienii par să dea o importanţă fără precedent solicitărilor oamenilor care protestează. Dumneavoastră ce credeţi, ce vrea strada?
Nu, politicienii nu dau nici o importanţă solicitărilor străzii - astfel de solicitări, manifestând o tendinţă unanimă anti-corupţie, anti-oligarhie, în favoarea depolitizării instituţiilor, al reinstituirii criteriilor profesional-meritocratice etc. etc. există nu din această săptămână, ci sunt exprimate de "stradă" de aproape patru ani deja. Ce fac politicienii zilele astea, e doar să se teamă mai mult decât de obicei în faţa acestei izbucniri pe care nu o înţeleg şi să realizeze că nici unul dintre ei (nici măcar reprezentanţii aşa-zisei "opoziţii" nu vor putea călări acest val, fiindcă starea de spirit generală e "toate partidele, aceeaşi mizerie". Pe scurt: această atenţie a politicienilor e o mare prefăcătorie, în faţa unui fenomen neaşteptat: mulţimea ieşită în stradă după căderea guvernului a fost mai mare decât cea care dăduse jos guvernul. Obişnuita alternanţă la putere a aceloraşi oameni a fost pusă cel puţin în suspensie.
Cum credeţi că se vor finaliza consultările preşedintelui Iohanis cu aşa-zişii reprezentanţi ai străzii? Vor fi şi consecinţe concrete?
Atunci când preşedinţia "convoacă" strada şi apoi operează alegeri în interiorul ofertei de reprezentanţi ai acesteia... puteţi fi sigur că avem de-a face cu o operaţiune în primul rând de imagine, şi apoi cu un scop din start bine determinat (în cazul de faţă, cred eu, alegerile anticipate, pentru ca Iohannis să aibă "guvernul său"). Eu, personal, nu fac parte dintre cei înclinaţi să-i considere pe cei care au acceptat să meargă la aceste discuţii nereprezentativi. Cred, mai degrabă, că au mers naivii, cu bună credinţă - acesta fiind şi motivul pentru care, propriu-zis, dezideratele/ solicitările lor au fost de bun-simţ. Există, totuşi, câteva lucruri de făcut despre care cred că mai toţi am putea de acord că sunt bune: alegeri (inclusiv la nivel local) în două tururi de scrutin, vot prin corespondenţă, Parlament mai mic, renunţarea la orice tip de imunitate afară de cea care priveşte poziţiile politice, legi şi proceduri pentru confiscarea averilor celor condamnaţi pentru corupţie etc. etc. Dacă preşedintele e de bună credinţă, va face eforturi concrete, publice pentru aceste deziderate punctuale. Şi în realizarea lor, strada îl va sprijini împotriva oricărei rezistenţe din partea actualei clase politice.
Unii analişti susţin că strada ar trebui să se organizeze într-un partid ca să ofere o alternativă la actuala clasă politică. Ce părere aveţi, e posibil? Ce rol trebuie să aibă “strada” în schimbarea României?
Nici nu e posibil, nici n-ar fi de dorit. Mai mult, cred că ar fi monstruos. Dincolo de supărarea noastră (absolut legitimă) actuală, unii dintre noi suntem, structural şi ca opţiune comportamentală, de dreapta, alţii suntem de stânga, unii suntem, eu ştiu, naţionalişti şi credincioşi, alţii (eu personal în această categorie mă situez) mizăm pe totala nediscriminare în funcţie de criterii etnice, de opţiune religioasă, de gen etc. etc.; partidele nu se construiesc în jurul câte unui NU - ci pe proiecte pozitive de societate, legitimate ideologic. Aşadar, un partid unic al străzii ar fi o catastrofă.
În fiecare seară s-a scandat împotriva clasei politice care este coruptă şi suprasaturată de aceleaşi personaje. De unde luăm noii politicieni? Credeţi că aceşti politicieni veroşi au cultivat o generaţie de tineri politicieni cinstiţi şi competenţi?
Întrebarea dumneavoastră e retorică; am să-i răspund, cuminte, aşa cum ea solicită: fireşte că nu. Dar cum sunt de profesie tocmai lingvist şi semiotician (ceea ce înseamnă, inerent, şi retorician), voi adăuga: teza însăşi mi se pare greşită, nu cred că avem neapărată nevoie de politicieni noi. Avem nevoie, pe de o parte, de o curăţare forţată a actualei clase politice - pe care o fac deja instituţiile de control ale statului, prin ducerea la bun sfârşit a tuturor anchetelor, şi ulterior proceselor de corupţie, combinată (obligatoriu!) cu o confiscare eficientă a averilor dobândite ilicit. Şi pe de altă parte avem nevoie de depolitizarea masivă şi reprofesionalizarea instituţiilor. Adică nu de asumarea, din partea unor membri ai societăţii civile, a statutului de politicieni, ci dimpotrivă - de restaurarea dimensiunii civile la vârful sectoarelor vieţii publice. Voi face o analogie: ca să intrăm în Uniunea Europeană, a trebuit, printre altele, să demilitarizăm Poliţia (dacă am făcut-o cu adevărat sau nu, nu discut acum). O democraţie funcţională conţine foarte puţină 'militărie' şi la fel de puţin personal propriu-zis politic. Şi vă dau un exemplu de deziderat simplu (dar faţă de care suntem, azi, la o distanţă enormă): calitatea de director al unei şcoli, de manager al unui spital, de inspector într-o instituţie de control etc. etc. să nu depindă câtuşi de puţin de apartenenţa la, sau simpatia faţă de un partid.
Incidentul de la Colectiv s-a produs şi din cauza unor functionari corupţi din administraţie. Situaţia este aproape generalizată la nivelul ţării. De unde luăm funcţionari noi care să nu fie corupţi?
Nu luăm alţii. Ne luăm la trântă cu cei care există de fiecare dată când nu-şi fac datoria, facem plângeri administrative şi/ sau penale, stăm pe capul autorităţilor până ne răspund la fiecare solicitare, sesizăm poliţia sau procuratura de fiecare dată când vedem o încălcare a legii de către autorităţi. Ne batem pentru drepturile noastre, punct cu punct, cu încăpăţânare, până la capăt. Ne reamintim, mai pe româneşte, că ei sunt angajaţii şi "servitorii" noştri, şi ne comportăm în consecinţă.
Care credeţi că este soluţia pe termen scurt? S-au vehiculat idei precum alegeri anticipate sau guvern de tehnocraţi, ce părere aveţi?
Alegerile anticipate sunt, mă scuzaţi pentru expresia dură şi vulgară, visul umed al cuplului Blaga-Gorghiu, sau ex-PDL & ex-PNL. Nişte forţe politice care nu au făcut nici cel mai mic efort să se reformeze consideră, azi, că le-a venit rândul la "butoane". Şi nu se mulţumesc cu un guvern politic minoritar, vreme de încă un an, timp în care ne-ar putea arăta cu adevărat ce pot face pentru noi. Nu. Doresc alegeri rapide, înainte să apară orice forţă partinică nouă, în care, pe fondul unui absenteism gigantic, ar câştiga o majoritate confortabilă pentru un mandat complet, de patru-cinci ani. Pe scurt: "ţeapa" cea mai dură pe care şi-ar putea-o lua "strada" ar fi să lupte pentru dizolvarea rapidă a Parlamentului. Paradoxal, asta ar fi contra-revoluţia perfectă: constituirea, prin presiune publică, a garanţiei că sistemul alternanţei la putere a aceloraşi traseişti se menţine neatins.
Atât la Cluj, cât şi în întreaga ţară, mişcările de protest scad în intensitate şi se vor stinge, probabil, în curând.Ce îi împiedică pe politicieni să facă la fel cum au făcut în toamna lui 2014? În Piaţa Unirii s-au citit atunci nişte revendicări care au fost date uitării. Carta albă a bunei guvernări a fost ignorată.
Nimic, pe termen scurt, nu îi împiedică pe politicieni să facă asta. Dar cei care îşi doresc să facă politică nu încă un an, ci zece sau douăzeci, vor fi mult mai atenţi şi, aş zice, mult mai deştepţi. Strada s-a mai potolit, e firesc să se 'mişte' ciclic. Dar fiecare ciclu va fi mai furios, mai revoluţionar, mai periculos. Mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla următorul fenomen pozitiv: nu că politicienii răi vor fi înlocuiţi de alţii buni (aşa ceva nu există), dar politicienii proşti, grobieni rezultaţi din selecţia inversă a partidelor vor fi înlocuiţi de politicieni inteligenţi, care vor fi înţeles că vremea tunurilor date rapid a trecut, şi îşi vor dori o carieră mai lungă şi stabilă. Aceia vor lua în seamă dorinţele alegătorilor şi mai ales pe cele ale "străzii".
Se tot vorbeşte despre intelectuali ca despre o alternativă la clasa politică coruptă. Câţi însă şi-ar asuma o carieră politică sau administrativă? Dumneavoastă v-aţi asuma?
Uitaţi-vă ce a făcut cu intelectualii (unii din ei remarcabili) singurul partid din România care, în ultimii ani, a cooptat oameni din acest mediu: PDL-ul lui Băsescu. I-a mestecat, folosit, umilit şi scuipat îndărăt în societate, cu un stigmat în plus. Nu, nu cred deloc în implicarea intelectualilor în problemele publice, altfel decât în calitate de critici atenţi (şi cu argumente) ai Puterii. Iar strict personal, nu, nu voi intra niciodată în vreun partid, nici nu voi participa la constituirea vreunuia, şi nu voi candida la funcţii publice. Însă, aici, s-ar putea să fie în joc şi o pură caracteristică personală: se întâmplă să îmi iubesc enorm profesia, să găsesc o satisfacţie enormă în a o face şi să cred că lucrul cel mai bun pe care îl pot face pentru societate e să o practic.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
