Accident cu 13 autovehicule implicate și șase victime, pe autostrada A3
0Circulaţia rutieră este blocată pe sensul de mers Turda - Borş, valorile de trafic fiind ridicate. În zonă se circulă în condiţii de ceaţă, care reduce vizibilitatea sub 200 metri.

Șase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate 13 autovehicule. Este vorba despre opt autoturisme, două autotrenuri și o autocamionetă, care s-au ciocnit pe autostrada A3 Turda - Borș, în apropierea localității Turda, în județul Cluj.
Victimele sunt rănite ușor, iar medicii sosiți la fața locului le acordă primul ajutor.
„Circulația rutieră este blocată pe sensul de mers Turda - Borș, valorile de trafic fiind ridicate. Se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în zonă circulându-se în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 metri, izolat sub 50 de metri”, transmite Poliția Română.
Poliţiştii rutieri îi sfătuiesc pe şoferi să reducă viteza în mers, în zonele în care ceața este densă, sporind atenţia la volan, să folosească sistemele de iluminare şi dezaburire, să mărească distanţa de siguranţă între vehicule şi să evite manevrele riscante sau depăşirile periculoase.