Tragedie pe DN3. Un tânăr din Perişoru s-a izbit cu maşina de un copac după ce a aţipit la volan

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a sfârşit într-un groaznic accident rutier produs, duminică seară, pe DN 3A, pe raza localităţii Perişoru, după ce s-a izbit violent cu maşina de un copac de pe marginea drumului. Se pare că a aţipit la volan,
Deşi au fost alertaţi rapid să intervină la faţa locului, un echipaj SMURD nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat. Poliţiştii spun că tânărul din Perişoru a aţipit la volan. O secundă a fost suficientă pentru a-i aduce moartea.
A murit pe loc
Potrivit ISU Călăraşi, nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 20.00, pe DN3A. În urma impactului, şoferul a rămas prins între fiarele maşinii. La sosirea salvatorilor, Adrian C. era decedat, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa: traumatism cranio-cerebral grav cu scurgerea substanţei cerebrale. Echipajul de descarcerare a acţionat pentru scoaterea victimei din maşină, iar paramedicii nu au mai intervenit, dat fiind decesul victimei. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care bărbatul şi-a pierdut viaţa.





















































