Sfaturi pentru şoferi pe vreme rea. Poliţişti: nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi de frânare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul alunecos, un pericol atât pentru şoferi cât şi pentru pietoni FOTO Adevărul
Drumul alunecos, un pericol atât pentru şoferi cât şi pentru pietoni FOTO Adevărul

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului, utilizarea anvelopelor de iarnă fiind obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Ce recomandări fac poliţiştii pentru şoferi:

1. În timpul călătoriei, şoferii trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele care circulă în faţă şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos!

2. Folosiţi în mod corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic.

3. Şoferii începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. 

4. Pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

5. Respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi indicaţiile poliţiştilor rutieri care se află în teren pentru efectuarea de activităţi specifice de fluidizare a circulaţiei rutiere! 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite