Sfaturi de la Poliţia Rutieră pentru cei care petrec Revelionul în aer liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Cei care petrec Revelionul în stradă sau aleg să circule cu maşina în noaptea dintre ani trebuie să ţină cont de câteva recomandări ale Poliţiei Rutiere, evitând astfel situaţiile neplăcute.

Având în vedere prelungirea avertizării meteo de ceaţă cu vizibilitate sub 100 de metri, poliţiştii recomandă conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să reducă viteza de deplasare şi să evite manevrele riscante, care nu sunt absolut necesare, precum depăşirile hazardate. Nici pietonii nu sunt uitaţi de oamenii legii. Aceştia trebuie să evite să circule pe partea carosabilă şi să folosească pentru traversare numai trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate.

Şoferii, vânaţi pas cu pas

Şoferii care riscă să se urce la volan după ce am consumat alcool trebuie să ştie că poliţiştii îi vor vâna la fiecare pas, fiind efectuate mai multe controale în trafic. „Din acest motiv, poliţiştii îi sfătuiesc pe cei care vor participa la petrecerile organizate în aer liber din centrele urbane să folosească pentru deplasare mijloacele de transport în comun sau serviciile taxi, în cazul în care au consumat băuturi alcoolice“, precizează Poliţia Română într-un comunicat.
 
   


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite