Refugii anti-caniculă în Călăraşi. Sfaturi pentru cetăţeni în perioada căldurii excesive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme deosebit de caldă FOTO Shutterstock
Vreme deosebit de caldă FOTO Shutterstock

Din cauza căldurii excesive, autorităţile locale din Călăraşi au luat măsuri pentru protejarea cetăţenilor, deschizând un punct de prim-ajutor în incinta Pieţei Big.

Centrul esteste dotat cu aparat de aer condiţionat, dozator de apă plată cu pahare de unică folosinţă, masă, scaune. Acesta este deservit de asistenţi medicală comunitari, în intervalul orar 10.00 – 17.00. 

De asemenea, se pun la dispoziţia cetăţenilor şi spaţiile climatizate ale sediilor Primăriei din strada Bucureşti nr.140 A, respectiv str. Progresul nr. 23, unde se poate bea un pahar de apă rece de la dozator.

Recomandări pentru populaţie

Cetăţenii sunt sfătuiţi să amâne deplasările care nu sunt urgente şi să ţină cont de câteva recomandări pentru a se proteja de căldura infernală.

Evitaţi pe cât posibil  expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;

Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încat temperatura să fie cu 5 grade Celsius mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;

Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample din fibre naturale de culori deschise;

Beţi zilnic între 2 - 4 litri  de lichide fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul uni pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 minute;

Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece se favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de  zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase);

Consumaţi fructe şi legume praospete,  deoarece acestea conţin  o mare cantitate de apă;

O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copiii, varstnicii, persoane cu dizabilităţi);

Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rude, cunoştinţe care sunt în varstă sau cu dizabilităţi, intreresându-vă de starea lor de sănătate.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Mărturii. Soldaţii ruşi care nu mai vor să lupte în Ucraina, ţinuţi „captivi” în pivniţe pentru a fi convinşi să se răzgândească

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Pierderile ucrainienilor au scăzut de 2-3 ori, de când au primit armele din Occident. Până la două mii de soldaţi ruşi au fost înconjuraţi lângă Herson

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite