Medicii avertizează că temperaturile ridicate le pot afecta şi pe persoanele sănătoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canicula - caldura - termometru - FOTO Shutterstock

Medicii ne spun să luăm în serios avertismentele legate de caniculă. Temperaturile ridicate prognozate pentru următoarele zile  pot genera probleme de sănătate atât persoanelor sănătoase, dar mai ales bolnavilor cronici şi copiilor, spun aceştia.

În condiţiile unor temperaturi crescute, chiar şi activităţile obişnuite, zilnice, pot genera disconfort, obligând organismul la un efort suplimentar de adaptare, care, atunci când este depăşit, antrenează fenomene clinice caracteristice, cum ar fi sincopa, deshidratarea, crampe calorice, edem de căldură sau şoc caloric.

Pentru a preîntâmpina apariţia unor probleme de sănătate provocate de caniculă, DSP Dâmboviţa îi îndeamnă pe cetăţeni să evite pe cât posibil expunerea prelungită la soare între orele 11.00- 18.00.

Recomandările specialiştilor:

- „purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample din fibre naturale de culori deschise;

- evitaţi excesul de efort fizic în vârfurile de caniculă;

- beţi zilnic între 1,5 - 2 litri de apă, fără a aştepta să apară senzaţia de sete;

- evitaţi băuturile cu un conţinut ridicat de cofeină şi nu consumaţi alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea;

- consumaţi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene roşu, pepene galben, prune, castraveţi, roşii ) pentru că acestea conţin o cantitate mare de apă;

- o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

- închideţi ferestrele expuse la soare pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile; 

- deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme;

- stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale;

- asigurarea de către angajatori, conform legii, a modificării programului de lucru în condiţiile impuse de temperaturile ridicate şi distribuirea de apă minerală;

- conducatorilor auto le  recomandăm evitarea deplasărilor lungi la orele cu soare puternic, a consumului de lichide foarte reci şi  fumatului excesiv.

- persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii,  vor evita deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate, care creează premisele decompensării acestora în condiţii de temperaturi ridicate” au precizat medicii de la DSP Dâmboviţa.

Echipaje suplimentate la Ambulanţă

Potrivit Prefecturii Dâmboviţa, Serviciul de Ambulanţă a suplimentat echipajele operaţionale zilnic în judeţul Dâmboviţa, de la 20 la 24 echipaje medicale. În punctele de prim ajutor înfiinţate la Piaţa 1 Mai şi Piaţa Tricolorului din Târgovişte, este prezent câte un echipaj medical.

„De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, prin Centrul operaţional şi Inspecţia de prevenire, a dispus măsuri în vederea monitorizării evoluţiei situaţiei operative pentru alocarea eficientă a echipajelor de intervenţie în cazul manifestării situaţiilor de urgenţă. Personalul operativ din subunităţi, pe lângă misiunile de răspuns la situaţiile în care este solicitat, desfăşoară şi acţiuni de patrulare şi informare a populaţiei privind respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor de vegetaţie uscată şi mirişti, cu prioritate în zonele unde s-au manifestat astfel de incendii”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

Câini ţinuţi în maşini pe caniculă. Poliţiştii de la protecţia animalelor au intervenit

Val de căldură peste România, care vine la pachet cu disconfort termic accentuat şi caniculă

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite