Peste 400 de poliţişti, mobilizaţi în teren în minivacanţa de 1 Mai
0Peste 400 de poliţişti sunt la serviciu, pe toată perioada minivacanţei de 1 mai, pentru siguranţa oamenilor şi pentru supravegherea şi fluidizarea traficului rutier pe principalele căi spre şi dinspre staţiunile turistice şi litoral, precum şi spre punctele de trecere a frontierei.
În perioada minivacanţei de 1 mai, poliţiştii s-au organizat astfel încât cei care vor merge pe litoral, în staţiunile montane sau în alte zone de agrement, să fie permanent în siguranţă. "Se preconizează creşterea valorilor de trafic la începutul şi la sfârşitul minivacanţei, întrucât majoritatea oamenilor vor profita de aceste zile libere pentru a pleca în zonele de recreere. Pentru prevenirea faptelor antisociale şi intervenţia la evenimente, în această perioadă, vor fi organizate patrule de siguranţă publică, dintre care 92 pedestre şi 185 auto", a anunţat iPJ Călăraşi.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, aproximativ 100 de poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor acţiona pe drumurile judeţene şi naţionale şi vor utiliza, zilnic, 4 aparate radar, pentru a-i descuraja şi sancţiona pe cei care nu respectă regimul legal de viteză.