Peste 13o de infracţiuni, constatate de poliţiştii de la Transporturi. 31 de persoane sunt cercetate penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la transporturi au constatat, în ultima săptămână, 132 de infracţiuni, în urma acţiunilor desfăşurate în zona staţiilor de cale ferată, porturilor sau aeroporturilor, 31 de persoane fiind cercetate penal.

În perioada 10 - 16 februarie, poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii incidente transporturilor feroviare, aeriene şi navale, arată sursa citată. Astfel, poliţiştii au patrulat în 363 de staţii de cale ferată, în 589 de trenuri de călători şi în 195 de alte zone de risc (aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale). În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 132 de infracţiuni. Din cele 31 de persoane cercetate, 16 dintre acestea au fost depistate în flagrant delict, arată IGPR.

Totodată, faţă de 22 de persoane a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, 20 dintre acestea fiind ulterior arestate preventiv, iar pentru alte două persoane s-a dispus măsura arestului la domiciliu. De asemenea, au fost depistaţi 10 urmăriţi naţional şi patru deţinători de substanţe halucinogene, iar trei minori lipsiţi de supraveghere au fost predaţi familiilor sau internaţi în centrele de plasament. Au fost întocmite 76 de dosare penale pentru fapte de evaziune fiscală, furt, agresiuni fizice, tâlhărie, distrugere, braconaj piscicol, pescuit ilegal, fals şi uz de fals, precum şi infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.În şase dosare penale pentru fapte de contrabandă, furt şi evaziune fiscală s-au desfăşurat 21 de percheziţii domiciliare.

Poliţiştii au desfăşurat, în această perioadă, şi acţiuni pentru prevenirea şi combaterea furtului de material lemnos, precum şi a braconajului piscicol şi a pescuitului ilegal, fiind constatate şapte infracţiuni şi aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.500 de lei. Au fost confiscate 50 de kilograme de peşte şi 10 metri cubi de material lemnos. 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite