Ordonanţa lui Dragnea a tulburat apele pe malul Borcei. PSD a câştigat doi primari şi 50 de consilieri locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prevederile OUG 55 privind migraţia aleşilor locali nu au rămas fără ecou nici un judeţul Călăraşi. PSD, care avea 11 primari în funcţie după alegerile din 2012, are în prezent 13 edili.



Seria transferurilor politice a fost deschisă de Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului Călăraşi, care a lăsat Partidul Naţional Liberal, pe 16 septembrie, pentru UNPR. Astfel, PNL-ul a rămas fără primarul reşedinţă de judeţ, iar progresiştii au câştigat un om valoros care va fi din nou pe liste pentru alegerile locale la Primăria Călăraşi în 2016. Drăgulin a declarat că vrea să aibă cât mai multe realizări în partidul din care face parte acum, dar şi că nu va face acuze la adresa fostului partid în care a activat peste 12 ani. De altfel, de ceva timp, locul lui Drăgulin în PNL a fost luat de Viorel Ivanciu.

“Eu am venit aici pentru că am fost primit cu braţele deschise şi toţi sunt nişte oameni extraordinari, începând de la preşedintele Organizaţiei central, domnul ministru Oprea, şi până la ultimul membru. Oricum, să fie limpede, până acum n-am primit bani nici de la Guvernul precedent, nici de la cel de acum. Singurii bani au fost d ela Ministerul dezvoltării pentru acoperirea unor arierate şi, bineînţeles, finanţările cu bani europeni. Am curajul în continuare să mă bat cu banii de la primărie şi cu cei din proiectele europene. Ce mai vine în plus e binevenit”, a precizat Drăgulin.

Sohatu şi Vasilaţi, în prima linie

Şi primarul comunei Sohatu, Grigore Dumitru(PDL), dar şi Marian Enciu,consilier judeţean (PP-DD), au trecut la Partidul Social Democrat. De asemenea, preşedintele acestei organizaţii, Dan Cristodor, a precizat că nu a cerut niciunui primar ACL să treacă în acest partid.
După ce primarul comunei Vasilaţi, Lucian Vasile (PNL) a trecut în barca pesedistă, un alt primar, dar şi un consilier judeţean au făcut acelaşi lucru. Astfel, edilul comunei Sohatu, Grigore Dumitru (PDL) şi Marian Enciu,consilier judeţean (PP-DD) au optat pentru PSD. "Noi, cei de la PSD, nu am cerut niciunui primar să treacă la noi. Noi nu facem presiuni, ei aleg acest lucru. În schimb, am luat legătura cu toţi primarii din judeţ, am încercat să vedem cum le putem fi noi de folos, cu ce îi putem ajuta, iar dânşii dacă au considerat că vor să fie alături de noi, să ne ajute în campania pentru alegerile prezidenţiale, o vor demonstra la alegeri, la rezultatul pe care-l vom obţine", a precizat Dan Cristodor, preşedintele Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PSD.

Toate oraşele fac front comun

Săptămâna trecută, Cristodor a mai anunţat că, pe lângă primarul localităţii Vasilaţi, alţi 13 aleşi locali au ales să se înscrie în PSD, profitând de OUG 55. “A trecut prima săptămână de campanie, primul week-end, în care am putut cu adevărat să mergem între oameni. Am luat pulsul întregului judeţ, suntem foarte optimişti. Ceea ce culegem de la coordonatorii de pe Colegii, sunt informaţii care ne dau câştigători fără drept de apel. Toate oraşele judeţului Călăraşi împreună cu primarii îl susţin pe Ponta şi încep de la Călăraşi: Daniel Drăgulin, din Olteniţa-Petre Ţone, Lehliu Gară-Iulian Iacomi, Fundulea- Dorel Dorobanţu. Numai de aici ne putem da seama că Victor Ponta va fi câştigător pe judeţ.”, a declarat liderul PSD Călăraşi. Acesta mai spune că în prezent are 13 primari în barca PSD, faţă de 11 câţi erau după alegerile din 2012. “Doar doi primari, de la Sohatu şi Vasilaţi au trecut cu acte în regulă la noi, dar mai sunt şi independenţi care ne-au asigurat de tot sprijinul lor”, a spus Cristodor. De asemenea, 50 de consilieri locali şi unul judeţean au ales să treacă în rândurile PSD.

USL bifase 40 de primării

La alegerile din  2012, sefia Consiliului Judeţean Călăraşi şi 40 de primării din judeţ au fost câştigate de Uniunea Social Liberală. La Consiliul Judeţean a rămas preşedinte pentru al treilea mandat consecutiv tot Răducu George Filipescu(PNL). În judeţul Călăraşi, din cele 55 de unităţi administrative, 29 de primării aparţin PNL şi 11 PSD. Printre primăriile câştigate de USL se află toate municipiile şi oraşele din judeţ. Celelalte primării au fost câştigate de APC (14) şi PP-DD (una).
 

Vă recomandăm şi:

Liviu Dragnea dă liber la traseism cu argumente scornite

Un primar PSD din judeţul Argeş face glume despre traseism: Primii trei edili care trec la PSD primesc câte un Duster

Start la traseism. Ordonanţa lui Dragnea a fost publicată în Monitorul Oficial cu o greşeală gramaticală

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite