Creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului. Ce trebuie să faci ca să fii ferit de boli şi de rele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul eveniment din viaţa pământeană a lui Iisus Hristos,Înălţarea Domnului sau Ispasul, cum mai este numită în popor, se sărbătoreşte, în fiecare an, la 40 de zile de la Paşte. Înălţarea are loc în acest an pe 13 iunie când se pomenesc şi eroiir neamului românesc.

De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli. La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!". Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac - leuşteanul, paltinul, alunul. Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.

În această zi, femeile care au avut în acel an un decedat în familie dau de pomană, existând credinţa că de Ispas se înalţă sufletele morţilor la cer şi au nevoie de merinde pentru drum. De asemenea, această zi este una de odihnă. Există superstiţia că orice se seamănă în această zi, nu va rodi. Un alt obicei este acela de a nu da cu împrumutul din casă. În ziua de Înălţare, se foloseşte salutul "Hristos s-a înălţat!” – „Adevărat că s-a înălţat!”.

Potrivit sopecialiştilor în etnografie şi folclor, ziua de Ispas este hotar pentru diferite activităţi: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane şi se însemnează mieii prin crestarea urechilor.

Citeşte şi: Cum petrecea Corneliu Coposu sărbătorile creştine în detenţie, urmărit pas cu pas de Securitate

Citeşte şi: Ce trebuie să facem să ne meargă bine? Superstiţii de Înălţarea Domnului

Citeşte şi: Pandurii lui Tudor Vladimirescu, la sărbătoarea organizată în satul Cerneţi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite