Ce au păţit voluntarii ARCA când au mers să salveze cinci cai din Ucraina. „A fost, probabil, ultima misiune“
0
O adevărată aventură au trăit reprezentanţii Asociaţiei Arca în ultima misiune în Ucraina, unde au mers pentru aducerea în România a cinci cai, aflaţi în pericol. Una dintre iepe a fost la un pas de a distruge remorca, salvatorii fiind nevoiţi s-o lase într-o bază din Republica Moldova.
Pe pagina sa de Facebook, Asociaţia ARCA a povestit cum a decurs misiunea şi ce emoţii au avut salvatorii. O iapă năzdrăvană a creat mari probleme în timpul transportului, astfel că au decis să o lase în Republica Moldova. Dacă ar fi continuat drumul, animalul risca să se rănească, dar să distrugă şi remorca.
"Una dintre iepele pe care am încercat să le aducem în ţară, o caluţă tânără şi cu multă personalitate, aproape că ne-a distrus remorca de transportat cai. A refuzat pur şi simplu să fie cooperantă, a lovit cu picioarele în pereţii remorcii până am fost nevoiţi să ne oprim şi s-o lăsăm într-o baza ecvină din Republica Moldova. Dacă am fi continuat, am fi riscat să nu ajungă teafără în România. La unii cai, în special la caii de sport, niciun fel de tranchilizant şi nicio metodă de contenţie nu funcţionează", se arată în mesajul postat de Asociaţia ARCA.
Ore în şir la graniţă
Nu doar cabalina le-a făcut probleme, ci şi vameşii moldoveni, fiind necesare ore întregi de aşteptare la graniţă:
"După episodul cu iapa năzdrăvană, ne-am lovit de îndărătnicia şi rigiditatea vameşilor moldoveni. Am pierdut multe ore încercând să rezolvăm toate cerinţele noi şi absurde, apărute în ultima săptămână. Odată cu încetarea măsurilor de relaxare de securitate din Ucraina, s-au complicat şi procedurile de trecere a frontierei din şi înspre Moldova. Suntem cu 4 cai în remorci, am sperat că vor fi puţin mai binevoitori, dar nici aici la acest capitol n-am prea avut noroc", a precizat Asociaţia ARCA.
După această aventură, Asociaţia a anunţat că a fost, probabil, ultima misiune în Ucraina:
"Cel mai probabil, este ultima noastră extragere de cai din Ucraina. Există mai multe firme de transport care efectuează astfel de transferuri contra cost şi pe care considerăm că unii proprietari de cai de sport şi competiţie şi le pot permite. Noi ne-am concentrat mai mult pe caii ai căror proprietari nu au avut posibilităţi materiale şi am reuşit să aducem un total de 22 cai, 1 ponei şi câţiva căţei şi pisici din Ucraina.
Acum este timpul să ne întoarcem la celelalte activităţi ale noastre, pe care recunoaştem că le-am cam neglijat, în urma începerii războiului!", se arată în mesajul postat pe pagina de socializare.
Duminică dimineaţă, 17 aprilie, salvatorii au ajuns cu bine acasă. Cei patru cai au fost cazaţi într-un club ecvestru din apropierea Capitalei, unde sunt în siguranţă.
Vă recomandăm să citiţi şi: