„Variaţiuni enigmatice”, desemnată cea mai bună piesă în cadrul festivalului „VedeTeatru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a X-a ediţie a Festivalului „VedeTeatru” şi-a desemnat câştigătorii, sâmbătă seară, în cadrul unei gale desfăşurate, în premieră, în aer liber.  Actorii Alexandru Repan şi Mircea Diaconu, protagoniştii spectacolului „Variaţiuni enigmatice”, au primit marele trofeu al festivalului.

Trofeul festivalului a fost acordat spectacolului „Variaţiuni enigmatice” ai cărui protagonişti au fost actorii Mircea Diaconu şi Alexandru Repan. La cea de a doua secţiune de concurs, „Vedeta de mâine”, care s-a desfăşurat în Cafeneaua artiştilor, s-a decernat premiul pentru cea mai bună actriţă Marinei Neagu, pentru rolul din spectacolul „Feisbuc”, în timp ce cel mai bun actor a fost considerat Cristi Dionise, pentru rolul din piesa „Insomniile… de altadată”. De asemenea, actriţa Diana Iarca a primit un premiu special din partea Cafenelei Artiştilor, pentru piesa „Feisbuc”, scrisă şi pusă în scenă în localul buzoian.

Rând pe rând, pe scena amplasată lângă Obeliscul din Crâng, au urcat toţi cei implicaţi în organizarea festivalului, aceştia primind diplome şi felicitări din partea directorului Teatrului „G. Ciprian”, Gina Chivulescu, şi a directorului festivalului „VedeTeatru”, Marinela Ţepuş.

După gala de premiere, buzoienii au putut viziona, pe scena amenajată în Parcul Crâng, spectacolul „Umor, amor, fior de dor… în Bucureşti”, în regia Dianei Lupescu, iar seara s-a încheiat cu un recital al ansamblului folcloric din cadrul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite