Secretul care i-a ajutat pe doi tineri să-și facă o afacere de succes în agricultură, la Buzău
0Doi tineri ingineri agronomi care au înfiinţat o plantaţie de căpşune la Săhăteni, în Buzău, produc fructe și în sezonul rece.

Deși este noiembrie, în plantația de la Săhăteni, doi tineri, care au terminat Facultatea de Agronomie cultivă căpșune.
Ei au pornit afacerea de la zero și au înființat o plantație pe câmp, cu un soi de căpșune foarte rezistent. Fructele sunt dulci și aromate, solicitate pe piață.
"Cererile pentru căpşune au fost foarte mari, iar cu sera n-am făcut faţă şi am început şi vrem în continuare să dezvoltăm sera. Abia după 2-3 ani am zis să plantăm şi în aer liber pentru că e mai uşor, mai rapid, costuri un pic mai mici. Rezultatul e extraordinar, în primul rând soiul e foarte bun şi căpşunele sunt foarte aromate", a povestit Andra Luiza Constantin, proprietar plantație, sâmbătă, la emisiunea Agricool, de la Antena 3 CNN.
Producția de căpșune ajunge în supermarketuri și magazine din București, Ploiești, Brăila, Focșani și Buzău, iar un kilogram de căpșune proaspete de toamnă se vinde cu 30 de lei.